Proiectul „Pregătiți pentru Viață”, derulat de Asociația „Emanoil” în luna martie

Pe parcursul lunii martie a anului 2026, Asociația Emanoil” a desfășurat cea de-a doua ediție a proiectului „Pregătiți Pentru Viață” (PPV), parte a „Lunii pentru Viață”, desfășurată la nivelul național, pe tot curprinsul Patriarhiei Române.

Programul „Pregătiți Pentru Viață” pune accentul pe dezvoltarea abilităților fundamentale ale tinerilor, în vederea dobândirii de cunoștințe și experiențe care să crească reziliența psihică și buna adaptare la provocările vieții. Anul acesta, accentul a fost pus pe psihologie, nutriție, evitarea adicțiilor și educație financiară.

Au fost organziate patru ateliere interactive și formative, având ca invitați specialiști din domeniile abordate. La fiecare dintre ateliere au participat aproximativ 50 de tineri din comunitateaa noastră, membrii ai Asociației „Emanoil”, dar și din afara organizației.

Luni, 2 martie, Cosmin Giredea, psiholog, psihoterapeut, specialit în burnout și productivitate sustenabilă, a ținut primul atelier al programului, având tema: „Mindset productiv – Creșterea productivității și prevenirea epuizării”.

Al doilea atelier a fost susținut în data de 16 martie de către Ovidiu Niculcea, barman și trainer. „Consumul responsabil de alcool și repercusiunile acestuia asupra corpului” a fost tema centrală a întâlnirii.

Doamna Liliana Cioruță, antrenor de wellness, a fost cel de-al treilea invitat al seriei din programul „Pregătiți Pentru Viață”. Prezentarea a fost intitulată „Alimentație & nutriție. Echilibru nutrițional, alimentație conștientă și alegeri sănătoase”.

Pentru ultimul training al seriei din acest an, pe partea de educație financiară, l-am avut în mijlocul nostru pe domnul Dinu Meșter, economist, master în gestiunea și dezvoltarea IMM-urilor, care ne-a ajutat să înțelegem cum funcționează economia țării, dar și economia propriei vieți.

La finalul lunii, peste 50 de voluntari s-au îngrijit de organizarea și buna-desfășurare a Marșului pentru Viață, eveniment care a încununat întreaga lună martie. Au fost prezenți peste 800 din Alba Iulia și apropiere, precum și oameni de toate vârstele. „Voluntarii pentru Viață” au avut parte de două traininguri de formare și organizare, iar o delegație din partea Asociației „Emanoil” a fost prezentă și activă la Congresul Național al Tinerilor Pro-Viață, desfășurat la București, în perioada 20-21 martie. Pe parcursul întregii organizări a acestui eveniment, ne-am bucurat de sprijinul și colaborarea Protopopiatului Ortodox Alba Iulia.

Pentru informarea corectă privind Marșul pentru Viață, atașăm linkul către comunicatul oficial: https://marsulpentruviata.ro/comunicat-mpv2026-ro/.

Mulțumim tuturor specialiștilor care au acceptat invitația de a fi în mijlocul nostru și de a ne împărtăși din experiențele lor bogate. De asemeneam, aducem mulțumiri pentru deschidere și susținere: Primăriei Municipiului Alba Iulia, Protopopiatului Ortodox Alba Iulia și, mai ales, Fundației Județene de Tineret Alba, partener principal și co-organizator în acest program.

Andrei Rotaru
Coordonatorul voluntarilor Asociației „Emanoil” și responsabil al PPV

Share