Cuvânt rostit în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite de praznicul Rusaliilor în parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Platoul Romanilor din Alba Iulia, care, în această zi, şi-a sărbătorit hramul, 23 iunie, 2024.
Poate că unii aţi reuşit să vizitaţi vreodată una dintre marile uzine moderne din ţară sau din străinătate. Sunt sigur că aţi văzut acolo o activitate ca în stupul de albine; roţi care se învârt, maşini care huruie şi oameni ocupaţi, mişcându-se peste tot cu rapiditate. Dar dacă energia electrică încetează, întrerupătoarele sunt smulse şi tot ce freamătă zgomotos se opreşte brusc, uzina devine silenţioasă şi nu mai funcţionează. Tot aşa se întâmplă şi cu noi, creştinii, dacă nu avem puterea lui Dumnezeu în noi. Fără susţinerea Celui Atotputernic, suntem sleiţi şi inactivi, neputând săvârşi ceva sau ajunge undeva. Marea sursă de putere sau energie în viaţa creştină este Duhul lui Dumnezeu, promis de Hristos ucenicilor Săi: „Veţi primi putere prin venirea Sfântului Duh peste voi” (Fapte 1, 8).
Atunci când ai o viaţă nouă în Hristos şi putere interioară, înseamnă că Îl ai pe Duhul Sfânt, „Vistierul bunătăţilor”. În clipa în care Iisus i-a botezat pe Apostolii Săi cu Sfântul Duh, la Cincizecime, ei s-au umplut de putere, vorbind cu îndrăzneală despre Domnul. Apostolii au fost conduşi de la descurajare la încredere, de la stagnare la o existenţă dinamică, de la îngrijorare despre problemele proprii la o vedere a lui Dumnezeu, Cel Care este activ în lumea actuală. Ei au experimentat puterea divină în vieţile lor, fiindcă atunci s-a împlinit promisiunea Sfântului Ioan Botezătorul: „El (Hristos n.n.) vă va boteza cu Duhul Sfânt” (Mc. 1, 8). Primindu-L în viaţa noastră ne înnobilăm, căci „prin comuniunea cu El, Duhul Sfânt ne face duhovniceşti”, cum zice Sfântul Vasile cel Mare.
Cele două Sfinte Taine, Botezul şi Mirungerea, nu sunt separate în Biserica Ortodoxă, pentru că unul este Botezul cu apă şi altul este cel cu Duhul Sfânt. Botezul este pentru curăţire şi Mirungerea este pentru putere. Iisus îi spunea lui Nicodim: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (In. 3, 5). Prin Taina Mirungerii, Domnul ne-a botezat, într-adevăr, cu Sfântul Duh, întocmai cum i-a botezat pe Apostolii Săi în ziua Cincizecimii. Prin Taina Mirungerii, fiecare creştin ortodox este uns cu „pecetea darului Sfântului Duh”. Din acest moment, „Duhul Sfânt ne-a eliberat din robie, ne-a adoptat şi ne-a chemat la libertatea fiilor lui Dumnezeu”, precum ne încredinţează Sfântul Ioan Gură de Aur.
Dacă vrem să creştem în Hristos, noi trebuie să-L primim pe Duhul Sfânt prin rugăciune, cum au făcut Apostolii (cf. Fapte 4, 23-33). De asemenea, Îl putem primi prin Dumnezeiasca Liturghie, unde Mântuitorul continuă să ne boteze cu Duhul Sfânt. Rugându-se ca pâinea şi vinul să fie prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului, preotul zice: „Doamne, trimite pe Duhul Tău Cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri ce sunt puse înainte”. Îngenuncheaţi fiind, credincioşii se roagă ca Acelaşi Duh Sfânt să-i umple şi pe ei cu prezenţa şi puterea lui Dumnezeu. Deci, fiecare rugăciune şi fiecare Liturghie reprezintă pentru noi o nouă Cincizecime. În cadrul acesteia, Iisus Hristos ne botează cu Sfântul Duh, umplându-ne de resursele nesecate ale Bunului Mângâietor, care sunt aceleaşi astăzi ca şi ieri. Astfel, „cizelată de către Duhul Sfânt, inima se preface într-un adevărat altar”, după expresia Sfântului Grigorie Sinaitul.
Dacă „omul nostru cel dinăuntru” (II Cor. 4, 16) nu este plin de Duhul Sfânt, el va fi plin de multe duhuri necurate sau rele, care aşteaptă să năvălească şi să umple golul fiinţial. Dar atât timp cât acest gol interior este plin de Duhul Sfânt, nu va exista loc pentru duhurile rele. Numai Duhul Sfânt poate da afară astfel de duhuri care caută să-şi stabilească locaşul înăuntrul nostru. Din nefericire, omul modern, care pare să fie puternic pe dinafară, este slab şi gol pe dinăuntru, încât chiar micile obstacole ale vieţii sparg în bucăţi lumea sa interioară. De aceea, avem mare nevoie de harul Sfântului Duh, Cel Care „aprinde sufletul fără încetare şi-l uneşte cu Dumnezeu”, precum ne spune Diadoh al Foticeei.
Noi trebuie să suportăm zilnic o presiune imensă care apasă minţile şi inimile noastre. Trebuie să suportăm ispita, tristeţea, supărarea şi frica, precum şi păcatul, vina, tulburarea şi anxietatea. Noi n-am putea face faţă la o astfel de presiune fără puterea interioară pe care Sfântul Duh ne-o asigură. Fără El ne lipseşte toată întărirea, adică lumina care să ne călăuzească, glasul care să ne îmbărbăteze şi mâna care să ne sprijine. Dar, câtă vreme Îl avem pe Sfântul Duh, singurătatea, disperarea şi necazul sunt suportabile. Iată de ce este bine să ne rugăm: „Vino, Duhule Sfinte, şi Te sălăşluieşte întru noi!”, şi fiecare creştin să zică mereu cu psalmistul: „Dumnezeule, pe Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la mine” (Ps. 50, 12).
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
