Recital de colinde, organizat la Grădinița din Sâncraiu de Mureș

În perioada premergătoare marelui Praznic al Nașterii Domnului, cadrele didactice de la Grădinița din Sâncraiu de Mureș au efectuat mai multe activități cu tinerii preșcolari, sprijinite de preotul paroh Ionuț Timoce. În acest sens, părintele paroh a efectuat o vizită în mijlocul copiilor, miercuri, 18 decembrie 2024. Bucuroși de vizita părintelui și cuprinși de magia sărbătorilor de iarnă, preșcolarii au pregătit un program de colinde intitulat ,,Astăzi S-a născut Hristos”, iar acesta i-a recompensat cu un pachețel cu dulciuri.

Totodată, părintele Ionuț Timoce le-a rostit tinerilor un cuvânt în care a subliniat faptul că sărbătoarea Crăciunul aduce o bucurie nemărginită în sufletele oamenilor de pretutindeni, de la cei mici și până la cei mai mari. De asemenea, copiii au fost îndemnați să simtă această emoție și să cultive cât mai des toate sentimentele frumoase care o alcătuiesc: iubire, iertare, înțelegere, acceptare, dorința de a fi bun și de a face bine celor din jur.

Evenimentul din această zi a avut în vedere faptul că, în perioada preșcolară, copiii trebuie să fie educați să-L iubească pe Dumnezeu și să creadă în El, fiind învățați prin exemple concrete să deosebească binele de rău. De asemenea, dăltuirea caracterului moral al preșcolarilor reprezintă una dintre îndatoririle cadrelor didactice, tocmai pentru ca cei mici să înțeleagă ce trebuie să facă pentru a trăi creștinește, curați ca îngerii la trup și la suflet. Mulțumim pentru sprijin și colaborare părintelui paroh Ionuț Timoce de la Parohia Ortodoxă Sâncraiu de Mureș II.

Prof. înv. preșcolar Ildi Drăgan
Prof. înv. preșcolar Nicoleta Șuș

Share