Recital de pricesne, derulat în biserica din cartierul târgumureșean Dâmbu Pietros

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, pe data de 5 aprilie 2026, în Duminica Floriilor, când Biserica prăznuiește Intrarea Domnului în Ierusalim, s-a derulat un moment artistic, în biserica ortodoxă din cartierul târgumureșean Dâmbu Pietros.

În acest sens, tânăra interpretă locală Larisa Codarcea a interpretat, în cadrul Sfintei Liturghii, un buchet de pricesne specifice Postului Mare și, cu precădere, potrivite pentru Duminica Floriilor. De asemenea, după terminarea Sfintei Liturghii, elevii clasei a IV-a C de la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, coordonați de doamna profesoară de religie Claudia Guțu, au prezentat un frumos program religios-artistic, accentuând în mod special evenimentul Intrării în Ierusalim al Domnului Iisus Hristos, Care „vine spre pătimire ca un miel”.

Aceste evenimente cultural-artistice și religioase au înfrumusețat și mai mult Praznicul Floriilor și au pus în inimile celor prezenți sentimentul jertfei, al smereniei și al dragostei creștine, virtuți fără de care postul rămâne fără sens. Mulțumim, pe această cale, tuturor celor implicați în realizarea acestui frumos eveniment. Dorim tuturor sărbători pascale cu pace și bucurie!

Pr. Mircea Ungur
Pr. Marius Bălășoiu
Pr. Cosmin Maftei

Share