Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Față” din localitatea Petrești, protopopiatul Sebeș, a găzduit duminică, 20 martie 2022, un minunat recital de pricesne, sub genericul „Credință și unire”, eveniment desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.
După săvârșirea Sfintei Liturghii oficiate de către preotul paroh Marius Slevaș, credincioșii prezenți au avut parte de un moment duhovnicesc plin de încărcătură emoțională și spirituală, oferit de îndrăgiții interpreți Roxana Reche, Nicolae Plută, Oana Bozga-Pintea, Leontina Fărcaș, Dorina Narița, Floricica Moga, Cătălin Hașa, Maria Filimon. Aceștia au încântat sufletele credincioșilor cu pricesne specifice Postului Sfintelor Sărbători de Paști, oferindu-le celor prezenți un regal de excepție, în această perioadă de pregătire și primenire sufletească pentru Praznicul Învierii Domnului.
Acest eveniment a reprezentat o binecuvântare pentru credincioșii parohiei noastre în această perioadă de pregătire duhovnicească în care trebuie să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu. Frumoasele pricesne care se cântă în Postul Sfintelor Paști sunt menite să aducă în sufletele noastre bucuria simplă și pură de odinioară. Adresăm mulțumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui recital de pricesne, Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, Consiliului Județean Alba, prin Centrul de cultură „Augustin Bena” Alba și, totodată, minunaților artiști, care mențin vie flacăra credinței, promovând adevăratele valori creștine.
Preot paroh, Marius Slevaș