Pe data de 13 martie 2022, în prima Duminică din Postul Sfintelor Paști, biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din parohia Șard, protopopiatul Alba Iulia, a fost gazda unui eveniment duhovnicesc cu totul special.
La sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, a avut loc recitalul de pricesne intitulat „Credință și unire”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu. Locașul de închinare s-a dovedit a fi neîncăpător pentru numeroșii credincioși prezenți
Cu prilejul perioadei liturgice în care ne aflăm, pricesnele au fost interpretate de către îndrăgiții interpreți transilvăneni: Oana Bozga-Pintea, Roxana Reche, Leontina Fărcaș, Dorina Narița, Florica Moga, Maria Filimon, Nicolae Plută și Cătălin Hașa. Prin minunatul buchet muzical oferit, soliștii au sensibilizat enoriașii prezenți, amintind de Jertfa răscumpărătoare a Domnului nostru Iisus Hristos.
Pe această cale, adresăm cuvenitele mulțumiri Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Consiliului Județean Alba și Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei pentru sprijinul acordat spre a organiza acest eveniment de suflet.
Pr. paroh Tiberiu Apolzan