Resfințirea bisericii din parohia Dătășeni, protopopiatul Luduș

În data de 23 noiembrie 2025, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat slujba de resfințire a bisericii din parohia Dătășeni, protopopiatul Luduș. Apoi, Chiriarhul nostru a celebrat Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența unui număr mare de credincioși.

În Duminica a XXVI-a după Rusalii, zi în care este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit în parohia Dătășeni, protopopiatul Luduș. Întâistătătorul Eparhiei Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii parohiale cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. În continuare, Arhipăstorul nostru a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură. La momentul rânduit din cadrul slujbei, tânărul Daniel Bobar a fost hirotonit diacon.

În cuvântul adresat credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus: „Postul Crăciunului este pentru noi un prilej aparte de îmbogățire în Dumnezeu, de renaștere duhovnicească. Aceasta se realizează prin post, rugăciune, fapte bune, lectură biblică și, mai ales, prin mărturisirea păcatelor și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. În Apostolul acestei duminici am auzit cuvintele: «Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos». Fără o astfel de redeșteptare morală, noi trăim în nepăsare, ca bogatul cel nebun, și murim tot ca el”.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească desfășurată cu zel apostolic pe parcursul anilor de slujire, părintele Florin Ioan Chirilă, păstor al credincioșilor din parohia Dătășeni începând cu anul 2012, a fost hirotesit întru iconom. Totodată, ostenitorii, truditorii și binefăcătorii care au depus un efort considerabil în vederea împodobirii și restaurării bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Dătășeni, județul Mureș, au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu Diplome de aleasă cinstire.

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Dătășeni a fost zidită la anul 1900, în timpul slujirii preotului Baziliu Anghel. Pe parcursul timpului, au fost săvârșite numeroase lucrări de restaurare și reabilitare a interiorului și exteriorului locașului de cult, cu sprijinul și jertfa bunilor credincioși din localitate. În anul 2011, a fost montată o nouă catapeteasmă, sculptată în lemn de tei de către meșterul Ioan Moldovan din Gherla. Ulterior, în anul 2022, a fost realizată pictura icoanelor care împodobesc noua catapeteasmă, lucrarea fiind executată de către pictorul Valentin Baci din Cugir.

Share