În data de 23 iulie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a săvârșit slujba de resfințire a bisericii Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Rimetea. În continuare, Ierarhul nostru a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
În Duminica a VII-a după Pogorârea Sfântului Duh, zi în care s-a citit pericopa evanghelică ce prezintă vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Rimetea, protopopiatul Aiud. Chiriarhul nostru a oficiat slujba de resfințire a bisericii acestei vetre monahale, după care a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură. Așezământul monahal de aici se află sub oblăduirea maicii starețe Stavrofora Teofana Pandelea.
Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „În aceste vremuri marcate de o acută criză morală și de miopie spirituală, sunt tot mai mulți cei care, cu nerușinare, susțin avorturile, eutanasia, căsătoria persoanelor de același sex și alte anomalii. Umaniștii seculari mărșăluiesc pe străzi și cer dreptul la păcat. Nu o asemenea lume ne-a adus și ne-a vestit nouă Mântuitorul nostru dumnezeiesc. Soluționarea crizei existente nu se realizează analizând elementele ei componente, ci prin Biserică, unde Îl întâlnim pe Hristos. Această întâlnire ne este dăruită în Sfânta Liturghie, care reprezintă o formidabilă sursă de reînnoire spiritual-morală. Din cer și din Biserică, Hristos poate să intervină în epoca noastră atât de complicată și în lumea actuală, care se îndreaptă spre nebunie și spre impas”.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Ioan Comăneci a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu distincția „Crucea Sfinților Ierarhi Bălgrădeni”, pentru vrednicia dovedită pilduitor în mărturisirea activă a dreptei credințe și în promovarea spiritualității ortodoxe și a identității noastre etnice. În perioada aprilie 2022 - iunie 2023, părintele Ioan Comăneci, ajutat fiind de către monahia Filoteea Györi, a împodobit cu pictură interiorul bisericii Mănăstirii. Lucrarea a fost binecuvântată de către Întâistătătorul Eparhiei noastre cu ocazia slujbei de resfințire a locașului de închinare.
Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Rimetea este situată în Depresiunea Trascăului, între municipiile Aiud și Turda, în vecinătatea așezământului monahal ocrotit de Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail. Biserica Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” a fost ridicată în anul 2000, în decursul a șase luni, prin strădania părintelui Ioan Comăneci. Edificiul a fost sfințit la data de 4 noiembrie 2000, în prezența unui număr impresionant de clerici și credincioși. Catapeteasma a fost realizată în anul 2005, fiind executată în lemn de stejar de către un grup de meșteri maramureșeni.