Revederea promoției 2006 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia

În data de 28 mai 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba de Te-Deum, cu ocazia evenimentului festiv al revederii, la 20 de ani de la încheierea cursurilor Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a absolvenţilor promoţiei 2006.

Joi, 28 mai a.c., la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cetatea Marii Uniri, a avut loc evenimentul festiv al revederii, la 20 de ani de la încheierea cursurilor, a absolvenților promoției 2006. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi” din incinta instituției de învățământ. Începând cu ora 10.00, Ierarhul nostru a oficiat slujba de Te-Deum, cu ocazia evenimentului reîntâlnirii, în semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra tuturor absolvenților pe parcursul ultimelor două decenii. În cuvântul rostit la final, Părintele Arhiepiscop Irineu le-a adresat celor prezenți îndemnuri folositoare în lucrarea pastoral-misionară și sfaturi ziditoare de suflet.

Evenimentul din această zi a debutat la ora 8.00, prin oficierea Dumnezeieștii Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, în paraclisul „Sfinții Trei Ierarhi”. Slujba a fost oficiată de un numeros sobor de clerici format din absolvenții care au fost hirotoniți pe parcursul anilor. În fruntea soborului s-a aflat, în calitate de îndrumător, părintele prof. univ. dr. habil. Dumitru A. Vanca, titularul catedrei de Teologie Liturgică și Practică Liturgică. După slujba de Te-Deum, în Aula „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății, a avut loc un moment festiv cu totul deosebit. Absolvenții promoției 2006 s-au reîntâlnit cu părinții profesori, prilej cu care au depănat amintiri din anii de studiu, dar și impresii cu privire la realizările înfăptuite în plan profesional în decursul ultimilor 20 de ani.

Redacția Radio Reîntregirea
Foto: Diac. Ștefan Bretoiu / Radio Reîntregirea

Share