Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în parohia Dâmbu, protopopiatul Luduș, s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Școlii de vară cu titlul „Copilărie binecuvântată într-o vacanță minunată”, activitate inițiată de părintele paroh Bogdan Horea Chirilă.
Pe parcursul mai multor zile pline de momente plăcute și ziditoare de suflet, desfășurate în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, cei 40 de copii participanți au luat parte la diverse experiențe educative și spirituale: o vizită a membrilor ASCOR Alba Iulia – care le-au prezentat activitatea organizației și le-au împărtășit experiențe de credință –, dezbateri pe teme religioase, ateliere de creație, implicarea activă în slujba Paraclisului Maicii Domnului, precum și o excursie la piscina din localitatea Jabenița, după ce mai întâi au vizitat Mănăstirea Cașva.
Toate acestea au fost prilej de bucurie și voie bună, dar și de aprofundare a rugăciunii și cunoașterii Maicii Domnului, ocrotitoarea și mijlocitoarea grabnic ajutătoare către Mântuitorul Hristos. Întreaga desfășurare a Școlii de vară a fost sprijinită de cadrele didactice prezente: prof. Diana Pintecan, directorul Școlii Gimnaziale „Sfântul Petru” (partener al parohiei), prof. înv. primar Alina Rusu, prof. înv. preșcolar Liliana Mileșan, prof. Anca Chirilă și prof. Ana Paula Cocan, alături de voluntarii care au ajutat la organizarea și desfășurarea programului.
Momentul esențial pentru sufletele tinerilor a fost trăit în ultima zi, când toți elevii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în cadrul Sfintei Liturghii. Această ediție a adus în inimile copiilor bucurie, prietenie și dragoste față de Dumnezeu și de aproapele, lăsând amintiri prețioase care vor lumina vacanța lor de vară.
Prof. Darius-Mădălin Haidău