Școala de Vară „Crede, trăiește, iubește!”, ediția a VI-a, la Parohia Ortodoxă Reghin-Iernuțeni

La Parohia Ortodoxă Reghin-Iernuțeni, Protopopiatul Reghin, s-a desfășurat a șasea ediție a Școlii de Vară „Crede, trăiește, iubește!”. Proiectul, desfășurat în perioada 9-15 august, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.

Școala de Vară a fost organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în perioada 9-15 august 2021, iar parteneri în organizarea proiectului au fost Asociația Cultural-Educațională Iernuțeni, reprezentată prin președintele ei, Alexandru Ioan Luca, precum și Centrul Cultural-Catehetic „Sfânta M. Mc. Ecaterina”, al Parohiei Ortodoxe Reghin-Iernuțeni.

Inițiativa proiectului aparține părintelui paroh Claudiu-Dorin Chiorean și doamnei preotese Ana-Maria Chiorean. Participanții la Școala de Vară s-au bucurat împreună de activități distractive, recreative, dar și educative și religioase: jocuri libere în natură, drumeții cu bicicletele, activități artistice (pictură pe sticlă, modelaj în lut, desen, jocuri ritmice, dansuri etc.). Obiectivul lor a fost crearea sau întărirea relațiilor de prietenie între copii, dezvoltarea aptitudinilor necesare vieții, descoperind, astfel, bucuria de a petrece timpul împreună și de a avea prieteni. De asemenea, copiii au învățat cântări bisericești și pricesne, participând activ la sfintele slujbe oficiate în biserica parohială, mai ales la Paraclisul Maicii Domnului.

În fiecare zi a Școlii de Vară, atât în timpul pauzelor, cât și la finalul activităților, copiii participanți au savurat delicioase preparate culinare pregătite cu drag de gospodine și mămici devotate. În cadrul activităților artistice, fiecare participant a realizat o icoană pe sticlă sau un desen care au fost expuse la finalul școlii de vară într-o expoziție la biserica parohială. Împreună cu părinții lor, copiii și tinerii participanți au luat parte la Sfânta Liturghie din ziua de duminică, 15 august, săvârșită în biserica parohială din Reghin-Iernuțeni, iar icoanele pictate au fost sfințite de către părintele paroh, după care micii pictori le-au luat acasă.

Elevii au beneficiat de „cursuri” oferite cu mult drag de un grup de cadre didactice din parohia noastră: profesor învățământ preșcolar Marinela Mircea Cirilescu, profesor învățământ preșcolar Vidia Rodica Luca, profesor învățământ preșcolar Mihaela Ramona Chiorean, profesor învățământ preșcolar Mariana Halați, profesor învățământ primar Maria Suciu Bîndilă, profesor Veronica Șandor, profesor Aurelian Florin Friciu, profesor Dalia Cormoș, profesor Ana-Maria Chiorean, profesor Mărioara Petrescu.

Activitățile pe care le-am gândit pentru această școală de vară au fost practice, interactive, antrenante și au ajutat la dezvoltarea abilităților copiilor de a gândi, de a-și îmbunătăți performanțele școlare, emoționale și sociale. Atunci când se află într-o atmosferă caldă și prietenoasă, copiii își dezvoltă abilitățile de relaționare și de comunicare. Ei învață să se descurce în situații limită, să ia decizii curajoase și să găsească soluții ingenioase la problemele din viața de zi cu zi. Dincolo de acestea, am încercat să cultivăm în inimile lor dragostea pentru Biserica strămoșească și pentru neamul românesc.

În încheierea Școlii de vară, copiilor le-au fost înmânate diplome din partea organizatorilor care au adus mulțumiri profesorilor pentru buna desfășurare a proiectului, precum și pentru implicarea frumoasă și rodnică a tuturor celor care au ajutat la înfăptuirea acestei frumoase activități educative și recreative.

Prof. Ana-Maria Chiorean

Share