În cadrul parteneriatului dintre parohia Grebenișu de Câmpie, păstorită de părintele Ionel-Adrian Suciu, Școala Gimnazială „Vasile Pop”, Primăria și Poliția Grebenișu de Câmpie, s-a desfășurat, în data de 25 august 2022, proiectul intitulat „Școala de vară – Lăsați copiii să vină la Mine! Pași spre Dumnezeu prin rugăciune și joacă”, aflat la prima ediție.
Proiectul a debutat cu oficierea slujbei de Te-Deum la biserica parohială din Grebeniș de către părintele paroh, urmată de susținerea unei cateheze cu tema „Rugăciunea în viața copiilor”. În continuare, cei 78 de elevi, coordonați de directorul Școlii Gimnaziale, prof. Dumitrița Pop, alături de cadre didactice, au luat parte la activități educativ-recreative, precum desene tematice pe asfalt, dezbateri, jocuri interactive și sportive, dar și la un atelier de pictură. Totodată, elevii au asistat la o demonstrație a Departamentului de Siguranță Școlară Mureș din cadrul IPJ Mureș, a Poliției Criminalistice Mureș (amprentare și reprezentație canină), primind și câteva sfaturi practice din partea Inspectorului pentru Situații de Urgență al comunei.
Activitățile s-au încheiat la Căminul cultural din localitate cu festivitatea de premiere a elevilor participanți, care au fost răsplătiți cu diplome de participare, urmată de agapa frățească. Prezent la eveniment, primarul comunei Grebenișu de Câmpie, Ștefan Gojman, a transmis întreaga susținere pe care autoritățile locale o oferă acestui gen de proiect, îndemnându-i pe tineri să fie „responsabili, ascultători, sârguincioși și înțelepți în alegerea viitorului lor”.
De asemenea, directorul Școlii Gimnaziale „Vasile Pop”, prof. Dumitrița Pop, a precizat că: „am propus, prin acest proiect, activități care să-i țină pe elevi aproape de Școală și Biserică, să le ofere o alternativă valoroasă în petrecerea plăcută şi instructivă a vacanţei, nu doar pe parcursul timpului petrecut în cadrul proiectului, ci, mai ales, pentru cel petrecut mai apoi acasă, cu grupul de prieteni, colegi, vecini, rude sau chiar individual. Activitățile din cadrul proiectului au fost apreciate de elevi, iar entuziasmul și bucuria acestora ne-au oferit o mulțumire sufletească de neegalat. Cu toții au strigat în cor: Vrem și la anul!”.
Evenimentul, aflat la prima ediție, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în cadrul parteneriatului dintre parohia Grebenișu de Câmpie, Școala Gimnazială „Vasile Pop”, Primăria și Poliția Grebenișu de Câmpie.
Dorin Grama