Seară de colinde la Grădinița „Clopoțel” din Alba Iulia

Joi, 11 decembrie 2025, Grădinița „Clopoțel” din municipiul Alba Iulia a organizat o minunată seară de colinde, marcând astfel perioada binecuvântată a Postului Nașterii Domnului. Evenimentul a avut loc începând cu ora 17.00, aducând împreună magia tradițiilor românești și bucuria copiilor, într-un cadru primitor și plin de emoție. Cu acest prilej, incinta Grădiniței „Clopoțel” s-a transformat într-un mic colț de poveste, în care luminițele, zâmbetele și glasurile curate ale celor mici au creat o atmosferă solemnă și autentică deopotrivă.

În prezența cadrelor didactice și a numeroși invitați, micuții preșcolari au vestit bucuria Nașterii Domnului, spre încântarea celor apropiați. Frumusețea evenimentului a fost sporită prin interpretarea armonioasă și simfonică a colindelor tradiționale de către Cercul de chitară al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan”, Cvartetul „Isihia”, Grupul vocal „Enosis” al Eparhiei Alba Iuliei și Grupul coral „Cantores Dimini” al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. De asemenea, au vestit cu multă însuflețire bucuria nașterii Mântuitorului tânăra Cataleya Crișan și interpreta Maria Uțiu.

Numeroșii invitați au dat glas celor mai frumoase colinde, purtând pe mai departe obiceiurile străbune care încălzesc sufletele în prag de sărbători. Copiii, îmbrăcați în straie populare și plini de entuziasm, au întâmpinat grupurile de colindători, fiecare cântec răsunând asemenea unei binecuvântări. A fost o seară a emoțiilor curate, a tradițiilor transmise cu sinceritate și a întâlnirilor frumoase între generații, o seară în care ne-am bucurat împreună, în familie și în comunitate, de venirea în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Colectivul cadrelor didactice de la Grădinița „Clopoțel”

Share