Sfânta Cruce, fărâmițată în bucăți și dispersată în întreaga lume spre venerare, încă din primele secole ale Evului Mediu

Sfânta Cruce, „instrumentul” sacru și binecuvântat al răscumpărării întregii omeniri, este cinstită în mod special de către credincioșii dreptslăvitori, atât pe data de 14 septembrie, în ziua prăznuirii Înălțării Sfintei Cruci, cât și în Duminica a III-a din Postul Sfintelor Paști. Reprezentând oarecând un obiect de tortură pentru păgâni, Crucea a fost sfințită prin sângele Mântuitorului impregnat pe ea, devenind totodată un semn distinctiv al celor care o cinstesc cu evlavie. Încă de la începutul creștinismului, Sfintei Cruci i-a fost acordat un cult religios aparte, datorită aducerii-aminte de jertfa mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu întrupat.

Începutul cultului public și oficial al cinstirii Sfintei Cruci a avut loc pe 13 septembrie 335, odată cu sfințirea bisericii ridicate de către împăratul Constantin cel Mare pe Golgota, în locul îngropării Mântuitorului. Fiind luată de-a lungul timpului ca „pradă de război”, parțial pierdută sau ascunsă, Sfânta Cruce a fost redobândită și readusă la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt. Ulterior, încă din primele secole ale Evului Mediu (respectiv din veacul al IV-lea, conform Sfântului Chiril al Ierusalimului), Sfânta Cruce a fost fărâmițată în bucăți și dispersată în întreaga lume spre venerare, fiind păstrată cu sfințenie în numeroase locașuri de închinare.

Anumite fragmente ale Sfintei Cruci au fost adăpostite în bisericile din Ierusalim și Constantinopol, însă, între timp, aveau să fie pierdute, ca urmare a deselor asedii care s-au abătut cele două mari cetăți. În anul 1009, în răstimpul persecuțiilor califului Fatimid, un fragment din Sfânta Cruce avea să fie ascuns, ulterior fiind redescoperit și așezat de către cruciați în Biserica Sfântului Mormânt în anul 1099. Peste mai puțin de un secol, în 1187, relicva avea să ajungă în mâinile sultanului Saladin, pentru ca, mai apoi, alte fragmente ale Sfintei Cruci să fie fărâmițate în numeroase părticele.

În anii 1241 și 1242, regele Ludovic al IX-lea al Franței a achiziționat, alături de alte relicve, un fragment al Sfintei Cruci, care avea să fie depus în Sainte-Chapelle („Sfânta Capelă”) din Paris. Însă, odorul avea să dispară în timpul evenimentelor nefericite generate de Revoluția Franceză (1789). În prezent, numeroase fragmente din lemnul cinstitei și de viață făcătoarei Cruci sunt păstrate în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Constantinopol, Roma sau Veneția, precum și în alte locașuri de închinare și capele din Grecia, Franța, Belgia, Spania și România. Printre așezămintele monahale din țara noastră care găzduiesc o părticică a Sfintei Cruci se numără și Mănăstirea Lupșa, fragmentul fiind adus aici în anul 2001 de la Mănăstirea Vatopedu (Muntele Athos).

 

Foto credit: doxologia.ro (Fragment din lemnul Sfintei Cruci, păstrat la Mănăstirea Xiropotamu, Sfântul Munte Athos)

Share