Cuvânt rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu la întâlnirea cu membrele Societăţii Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei, în Sala „Sfântul Ierotei” din incinta Centrului eparhial din Alba Iulia, 16 aprilie 2024.
Au trecut două mii de ani de când Iisus Hristos a străbătut sub povara crucii calea de la Pretoriu la Golgota. Pe acest Drum al Durerii din Ierusalim se află locul tradiţional al casei Sfintei Veronica. Este vorba despre acea femeie sensibilă care a ieşit să-L întâmpine pe Dumnezeiescul Pătimitor, purtând în mâinile ei o pânză curată de in pe care o afundase în apă rece. Ajunsă înaintea lui Iisus, I-a oferit-o cu totală compasiune, pentru a-Şi şterge chinuita Sa faţă plină de praf, sânge şi sudoare. Învăţătorul divin a răsplătit, într-un mod extraordinar, curajul şi nobleţea sufletească ale acestei femei. Când ea a primit înapoi pânza, a constatat cu uimire că pe aceasta se întipăriseră trăsăturile auguste ale feţei lui Hristos.
Tradiţia ne spune că ea a fost invitată la Roma de către împăratul Tiberiu, care, în chip miraculos, s-a vindecat de o boală grea, prin simpla privire a chipului lui Iisus. Vălul ei imprimat este cunoscut, de obicei, sub numele de Mahrama Veronicăi sau doar Veronica, însemnând în traducere „icoană adevărată” (vera icon). Numele acesta folosit pentru mahramă a fost atribuit şi femeii legendare care, de fapt, se chema Serafia.
După întâlnirea cu „Omul durerii” (Is. 53, 3), tânăra fecioară se conformează învăţăturii creştine şi, la scurt timp, devine membră devotată a Bisericii primare. Ea va trăi în sfinţenie până la sfârşitul vieţii, când va pleca în slava Cerului spre a-L întâlni acolo pe Iisus, Mirele Bisericii crucificat şi înviat. Deşi Sfinţii Evanghelişti nu o amintesc, ea nu este o făptură născocită, ci o femeie care a manifestat duioşie neprihănită faţă de suferinţele Divinului Condamnat, încercând cu bunătate să I le uşureze.
Sunt multe relatările mai vechi şi mai noi care o au în obiectiv pe Sfânta Veronica. Acestea impresionează pe toţi cei ce se gândesc la gestul ei spontan şi curat de pe Drumul Durerii. Însă, unele relatări au ţinută de legendă, deşi aflăm din vechi tradiții pioase că existenţa faptică a acestei fiinţe sfinte este de necontestat. Probabil, ţesătura legendară este urmarea admiraţiei pe care mulţi oameni o au faţă de o persoană umană de excepţie, cum este Sfânta Veronica.
Unii iconografi au zugrăvit-o ţinând în mâini pânza cu urma lăsată de faţa lui Hristos. Această imagine reprezintă prima icoană a Mântuitorului intrată în iconografia Bisericii, cea dintâi icoană nefăcută de mână omenească. Se spune că pânza a fost venerată, în anul 707, în Bazilica „Sfântul Petru” din Roma, numită fiind Mahrama Veronicăi. Şi în secolul al XII-lea, chipul imprimat al lui Iisus, păstrat la Roma, era numit în limbajul popular Veronica (icoană adevărată), întocmai cum se numea evlavioasa femeie din Ierusalim, sensibilizată adânc de agonia lui Iisus, Inculpatul divin.
Creştini din lumea întreagă o cinstesc pe Sfânta Veronica sau cel puţin îşi amintesc de ea, la Popasul al şaselea dintre popasurile de meditaţie ale Drumului Crucii (Via Dolorosa) din Ierusalim. Oprindu-se aici, pelerinul credincios poate să înveţe iubirea care se dăruieşte pentru a ajuta. În secolul al VI-lea, pe locul casei Sfintei Veronica s-a construit Mănăstirea „Sfinţii Cosma şi Damian”. Astăzi, se află aici o mică biserică, în care se fac rugăciuni neîncetate şi sunt primiţi cu ospitalitate toţi care se închină preacuratului chip al Bunului Mântuitor.
Între timp, năframa sfântă ar fi dispărut, dar de atunci încoace chipul nezugrăvit de mână omenească al lui Hristos apare aşa cum a rămas în amintirea acelui episod. De fapt, acest chip nu va dispărea niciodată, reflectându-se în viaţa fiecărui creştin adevărat care urmează pilda de vieţuire a Mântuitorului, Modelul sublim al desăvârşirii morale.
Astăzi, noi, creştinii, căutăm zadarnic în opere de artă plastică un chip care să corespundă reprezentării ideale a lui Hristos, așa cum o concepem noi. Cel mai înzestrat penel n-ar fi în stare să redea sfinţenia dumnezeieştilor trăsături ale Sale. Dacă Sfânta Mahramă nu mai este, noi putem trăi în lumina învăţăturii creştine „până ce Hristos va lua chip în noi” (cf. Gal. 4, 19). În acest fel, creştinul evlavios va reuşi să fie asemenea fecioarei Veronica, adică o icoană vie a lui Hristos, „Domnul slavei răstignit” (cf. I Cor. 2, 8).
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
