Pe data de 18 iulie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent în parohia Feneș, protopopiatul Alba Iulia. Ierarhul nostru a oficiat slujba de binecuvântare a casei parohiale, ca urmare a lucrărilor de restaurare și înfrumusețare efectuate în decursul ultimilor cinci ani de zile.
Marți, 18 iulie 2023, în ziua prăznuirii Sfântului Mucenic Emilian din Durostorum, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Feneș, protopopiatul Alba Iulia. Începând cu ora 17.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre a săvârșit slujba de binecuvântare a casei parohiale, ca urmare a lucrărilor de restaurare și înfrumusețare efectuate în decursul ultimilor cinci ani de zile. La finalul slujbei, în semn de aleasă prețuire pentru râvna de care a dat dovadă în activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, părintele paroh Emilian Scurtu a fost hirotesit întru iconom.
Actuala casă parohială din localitatea Feneș a fost ridicată între anii 1966-1970, în timpul slujirii preotului Vasile Zamora din Sibișel. Edificiul, zidit pe ruinele unei vechi case sătești, a fost nelocuit până în anul 2017. Lucrările de renovare a casei parohiale au fost demarate de către preotul Eugen Teodorescu, păstor al acestei comunități timp de patru decenii. Începând cu anul 2018, odată cu instalarea părintelui Emilian Scurtu ca paroh, au fost continuate lucrările de înfrumusețare, timp în care au fost ridicate și alte anexe gospodărești. Lucrările au fost realizate cu sprijinul deosebit al administrației locale și al bunilor credincioși.