Joi, 2 noiembrie a.c., de la ora 17.00, Părintele Arhiepiscop Irineu a săvârșit slujba de binecuvântare a noilor clopote ale bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din parohia albaiuliană Platoul Romanilor.
În după-amiaza zilei de joi, 2 noiembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit în mijlocul credincioșilor din parohia albaiuliană Platoul Romanilor. Începând cu ora 17.00, Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba de binecuvântare a noilor clopote ale bisericii parohiale cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. La altarul acestui locaș slujesc preoții Grigore Buda, Alexandru Teompa și Petrișor Muntean.
Cele două noi clopote au fost confecționate la turnătoria „Blotor” din județul Maramureș, cu sprijinul doamnei inginer Elena Borota Stoica. Clopotul mare cântărește 400 kg, fiind acordat în nota „Si bemol”, în timp ce clopotul mic, acordat în nota „Re”, cântărește 200 kg, funcționând în sistem de automatizare. Astfel, vechiul clopot al bisericii parohiale a fost înlocuit, ca urmare a stării avansate de degradare.
La finalul slujbei de binecuvântare, doamna inginer Elena Borota Stoica a primit din partea Întâistătătorului Eparhiei noastre Ordinul „Credință și Unire”, în semn de apreciere pentru slujirea rodnică și folositoare a Bisericii lui Hristos.
Parohia „Platoul Romanilor” din municipiul Alba Iulia a fost înfiinţată în anul 1990, piatra de temelie a noului locaș de cult a fost așezată la data de 2 iunie 1990, urmând ca în luna august să înceapă lucrările de construcție a bisericii parohiale, sub purtarea de grijă a părintelui paroh Grigore Buda. Târnosirea locașului de închinare a avut loc în data de 11 iunie 2006, în ziua Praznicului Pogorârii Sfântului Duh.