În fiecare an, cu ocazia praznicului Înălțării Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, sunt pomeniți eroii neamului care și-au dat viața pentru popor, credință și țară. Anul acesta, sub deviza: „Jandarmeria nu-și uită eroii”, în localitatea Horea din județul Alba, a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroului-jandarm sublocotenent post-mortem Lazăr Nicolae, de la al cărui deces se împlinesc 31 de ani.
Joi, 2 iunie, cu ocazia praznicului Înălțării Domnului – Ziua Eroilor, a fost organizată o ceremonie la monumentul sublocotenentului post-mortem Lazăr Nicolae din comuna Horea, în cadrul căruia ne-am rugat pentru sufletul colegului nostru, s-au depus coroane de flori, s-au ținut cuvântări în care s-a reamintit importanța datoriei pe care o avem față de înaintași și de jertfa lor.
Slujba de pomenire a fost oficiată de pr. militar Dorin Ursu, alături de pr. paroh Sorin Trif din localitatea Horea, iar la eveniment au participat efective din cadrul Detașamentului 4 Jandarmi Câmpeni și alți invitați.
Sublocotenentul post-mortem Lazăr Nicolae a decedat în timpul evenimentelor mineriadei din anul 1991, din București. Avea doar 21 de ani și era militar în termen, detaşat de la Alba în București, având ordin să păzească instituția Guvernului.