Slujbă de priveghere la Catedrala arhiepiscopală, oficiată de la ora 22.00

Vineri, 3 februarie 2023, începând cu ora 22.00, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, va fi oficiată slujba privegherii. În prima parte vor fi săvârșite Vecernia și Utrenia, urmând ca de la miezul nopții să fie celebrată Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Devenită deja o tradiție, această rânduială specială este oficiată în prima noapte de vineri spre sâmbătă a fiecărei luni, cu excepția perioadelor celor patru Posturi de peste an. De asemenea, amintim faptul că slujba Vecerniei și a Acatistului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, săvârșită în mod obișnuit în seara zilei de vineri, de la ora 18.00, va fi suprimată.

În ceea ce privește programul liturgic al Catedralei Reîntregirii din dimineața zilei de sâmbătă (4 februarie), acesta va cuprinde oficierea slujbei parastasului de obște, cu începere de la ora 9.00. Adaptând grila de programe în acord cu programul Catedralei arhiepiscopale, Radio Reîntregirea va transmite în direct, începând cu ora 22.00, slujba privegherii, care se va încheia în jurul orei 1.30.

Share