Slujba de sfinţire a iconostasului paraclisului din cadrul Centrului pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a săvârșit slujba de binecuvântare a iconostasului paraclisului cu hramul „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din orașul Marii Uniri.

Joi, 7 octombrie 2021, în ziua prăznuirii Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Capela Centrului pentru Persoane Vârstnice din municipiul Alba Iulia. Începând cu ora 11.00, Ierarhul nostru a oficiat slujba de binecuvântare a iconostasului paraclisului cu hramul „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, locaș de cult ridicat în anul 1997. La Altarul acestei biserici slujește preotul capelan Florin Daniel Turc, care pentru osteneala și râvna de care a dat dovadă pe parcursul anilor de slujire este hirotesit întru sachelar.

Share