Slujba de târnosire a bisericii și Sfânta Liturghie în parohia Băgaciu, protopopiatul Târnăveni

La data de 21 noiembrie a.c., Părintele Arhiepiscop Irineu a săvârșit slujba de târnosire a bisericii din parohia Băgaciu, protopopiatul Târnăveni. În continuare, Ierarhul Alba Iuliei a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși.

Vineri, 21 noiembrie 2025, în ziua prăznuirii Intrării în biserică a Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor dreptslăvitori din parohia Băgaciu, protopopiatul Târnăveni. Arhipăstorul nostru, înconjurat de un numeros sobor de clerici, a oficiat slujba de târnosire a bisericii parohiale cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, după care a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură.

Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Prezența Maicii Domnului în viața Bisericii se datorează legăturii strânse dintre ea și «Capul Bisericii», Fiul lui Dumnezeu, Care a fost zămislit și născut din ea. Preacurata L-a purtat în brațe ca Prunc și a rămas unită cu El printr-o iubire culminantă, proprie unei mame. Părintele Mărturisitor Dumitru Stăniloae zice: «Zămislind în sânul său feciorelnic pe Fiul lui Dumnezeu, Preasfânta Fecioară intră într-o relație de o deosebită intimitate cu Mântuitorul Hristos. Față de Iisus, ea deține poziția de Mamă și se raportează la El întotdeauna ca Mamă». Eu îndrăznesc să adaug următoarele: Stăpâna cerească este și Maica noastră cea bună și milostivă”.

La finalul Sfintei Liturghii, în semn de recunoștință pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească depusă în ogorul Bisericii strămoșești, părintele Mihnea Mocanu, preot al parohiei Băgaciu începând cu data de 1 noiembrie 2023, a fost hirotesit întru sachelar. De asemenea, binefăcătorii, ostenitorii și truditorii care au contribuit la înfrumusețarea și împodobirea bisericii parohiale din localitatea Băgaciu, județul Mureș, au primit din partea Întâistătătorului Eparhiei noastre Diplome de aleasă cinstire.

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din parohia Băgaciu a fost construită în preajma anului 1925. În decursul timpului, locașul de rugăciune a suferit numeroase operațiuni de restaurare și reabilitare. În perioada 2024-2025, în timpul slujirii părintelui Mihnea Mocanu, edificiul eclezial a fost împodobit cu haina picturii, lucrarea fiind executată în tehnica al secco de către pictorul Claudiu Moldovan. Locașul de închinare a fost împodobit cu toate cele necesare cultului divin, fiind pregătit pentru târnosire.

Share