Slujba Pavecerniței mari cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia

În prima zi a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a poposit la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, prilej cu care a oficiat slujba Pavecerniței mari cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul.

Luni, 7 martie 2022, în prima zi a Postului Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Începând cu ora 18.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat slujba Pavecerniței mari cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul, în prezența a numeroși elevi seminariști, studenți teologi și credincioși dreptslăvitori. La finalul slujbei, Arhipăstorul nostru a rostit un cuvânt duhovnicesc în care a evidențiat importanța Postului Mare ca răstimp de meditație la pătimirile Mântuitorului nostru Iisus Hristos și la Jertfa Sa de pe Cruce.

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul reprezintă o alcătuire liturgică deosebită, fiind, totodată, cel mai mare dintre toate canoanele existente în rânduiala Bisericii Ortodoxe. Această creație, alcătuită din peste 250 de stihiri, este citită în primele patru zile din Postul Sfintelor Paști (în cadrul slujbei Pavecerniței mari), precum și în miercurea din săptămâna a cincea a Postului (când Canonul este reluat integral în cadrul Deniei zilei de joi). Autorul Canonului este considerat drept „părintele canoanelor”, Sfântul Andrei Criteanul fiind inițiatorul acestei categorii de cântări imnografice în Biserica grecească.

Share