Slujire arhierească la Catedrala mare din Târgu-Mureș, în a doua zi de Crăciun

Pe data de 26 decembrie a.c., Părintele Arhiepiscop Irineu a poposit la Catedrala mare din Târgu-Mureș. Ierarhul nostru a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși târgumureșeni.

Luni, 26 decembrie 2022, în cea de-a doua zi a Praznicului Nașterii Mântuitorului, când sărbătorim Soborul Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor dreptslăvitori din Târgu-Mureș. Chiriarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în biserica „Înălțarea Domnului” – Catedrala mare din municipiul reședință de județ. Comunitatea credincioșilor de aici este păstorită de către părintele protopop Olimpiu Zăhan, preot al parohiei Târgu-Mureș VIII, părintele Constantin Toma, păstor al parohiei Târgu-Mureș II, și părintele Petru Șerban, preot al parohiei Târgu-Mureș II, sector II.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Arhipăstorul nostru a spus: „Astăzi, când respingerea lui Dumnezeu a transformat pământul într-un imens pustiu, Hristos spune: «Eu sunt, nu vă temeți». Astăzi, când satana varsă otrava ucigătoare în sufletele oamenilor, domnind peste lume, Hristos spune: «Îndrăzniți, Eu am biruit lumea». Astăzi, când primejdiile de război nu pot fi anulate, iar amenințările sângeroase se impun cu tot mai multă forță, Hristos spune: «Pacea Mea dau vouă». Domnul nostru Iisus Hristos este bătaia de inimă a unei vieți nemuritoare, balsamul suav pe rana egoismului, a urii și a păcatului și singura speranță a acestei lumi rătăcite și bântuite de duhurile iadului. De aceea, precum scrie cartea Apocalipsei, vrednic este El, Fiul lui Dumnezeu întrupat, să primească cinstea și slava și binecuvântarea”.

Biserica „Înălțarea Domnului” – Catedrala mare din municipiul Târgu-Mureș a fost ridicată în prima jumătate a secolului XX, pe parcursul a nouă ani, la inițiativa protopopului Ștefan Rusu. La data de 10 mai 1925, în prezența Episcopului Nicolae Ivan al Clujului, a fost așezată piatra de temelie a edificiului, slujba de sfințire a noului locaș de închinare fiind oficiată în 2 decembrie 1934. De asemenea, între anii 1970-1986, interiorul bisericii a fost împodobit cu haina picturii. La data de 12 august 2012, în urma finalizării lucrărilor de reabilitare și înfrumusețare efectuate, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Laurențiu, dimpreună cu ierarhii eparhiilor sufragane Mitropoliei Ardealului, a oficiat slujba de binecuvântare a bisericii „Înălțarea Domnului” – Catedrala mare din Târgu-Mureș.

Share