Slujire arhierească la hramul Mănăstirii „Buna Vestire” de la Pătrângeni

De Praznicul Bunei Vestiri, Părintele Arhiepiscop Irineu a liturghisit la Mănăstirea de la Pătrângeni, protopopiatul Alba Iulia. Obștea acestui așezământ monahal se află sub oblăduirea maicii starețe Stavrofora Emiliana Mardare.

Luni, 25 martie 2024, de Praznicul Bunei Vestiri, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Mănăstirea „Buna Vestire” de la Pătrângeni, protopopiatul Alba Iulia. Cu prilejul hramului acestei vetre monahale, Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși dreptslăvitori. Obștea Mănăstirii „Buna Vestire” de la Pătrângeni se află sub oblăduirea maicii starețe Stavrofora Emiliana Mardare.

Adresându-se celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Prezența Maicii Domnului în Biserică este o mângâiere pentru suferința noastră, o ușurare pentru osteneala noastră și un ajutor puternic în pelerinajul nostru spre patria cerească. Referindu-se la Stăpâna cerească, Sfântul român Ioan Iacob Hozevitul spunea: «De n-ar avea la ceruri lumea / Rudenie de pe pământ / Atunci ar fi pustie viața / Asemenea unui mormânt». Iată de ce trebuie ca noi să ne ghemuim la sântul ei matern ca niște copii adorabili ai ei și Maica Domnului, fără îndoială, ne va copleși cu daruri spectaculoase și cu bucurii neașteptate. Este bine ca fiecare dintre noi să spună mereu această scurtă, dar foarte eficientă rugăciune: «Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu. Păzește-mă sub acoperământul tău»”.

Mănăstirea „Buna Vestire” de la Pătrângeni, protopopiatul Alba Iulia, este așezată pe o străveche vatră monahală a cărei atestare documentară este datată în secolul al XVIII-lea. Din acea perioadă, sunt cunoscuți cu numele monahii Efrem și Teodosie, viețuitori ai acestui așezământ, care au făcut parte din soborul clericilor și mirenilor reuniți la Zlatna, în luna august 1760, în contextul adunării convocate de Cuviosul Sofronie de la Cioara. Piatra de temelie a noii biserici cu hramul „Buna Vestire” a fost așezată în anul 1993, locașul fiind ocrotit de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Share