În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a liturghisit la Mănăstirea Dumbrava, protopopiatul Aiud. La final, Întâistătătorul Eparhiei noastre a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși.
Miercuri, 26 octombrie a.c., când Biserica noastră dreptslăvitoare face pomenirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Dumbrava, protopopiatul Aiud. Cu ocazia prăznuirii hramului vechii biserici a așezământului, Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în altarul de vară din incinta vetrei monahale. Obștea Mănăstirii Dumbrava se află sub oblăduirea maicii stareţe Mina Cerceş şi sub îndrumarea duhovnicească a părintelui arhimandrit Vasile Crişan.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Arhipăstorul nostru a spus: „Prin pilda vieții sale, Sfântul Mucenic Dimitrie ne arată clar că nu se poate atinge sfințenia sau desăvârșirea fără dăruirea de sine și sacrificiul ființei proprii. În artă, în știință și în tehnică, realizările nu sunt rezultatul unui moment de înflăcărare genială, ci sunt, îndeosebi, rezultatul unei stăruințe neîntrerupte. Cu atât mai mult, se cere un efort încordat în drumul nostru spre a atinge ținta mântuirii. Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: «Împărăția cerurilor se ia cu asalt și cei ce dau asaltul o cuceresc pe ea»”.
Mănăstirea Dumbrava, situată în nord-estul județului Alba, a fost ridicată pe un teren donat de către localnicii satului, respectiv pe locul unde, în anul 1703, în timpul prozelitismului uniatist, a fost martirizat preotul ortodox Ioan pentru apărarea dreptei credințe, fiind ars de viu într-o căpiţă de fân. Piatra de temelie a vechii biserici a Mănăstirii, cu hramul „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, a fost așezată la data de 26 octombrie 1996. Ansamblul monahal a fost construit în formă de cetate, cu clopotniță la intrare, pictura locașului prezentând numeroase elemente ale stilului neobizantin. Târnosirea bisericii a avut loc la data de 26 octombrie 2002, slujba fiind oficiată de către un impresionant sobor de arhierei, preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși din localitate și împrejurimi.