Joi, 14 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa. În ajunul sărbătorii hramului, Ierarhul nostru a oficiat slujba Vecerniei mari cu Litie. În ziua Praznicului, Arhipăstorul Alba Iuliei a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
De Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit la Mănăstirea Lupșa, protopopiatul Câmpeni, cu ocazia hramului acestui așezământ monahal. În ajunul sărbătorii, Chiriarhul Alba Iuliei a săvârșit slujba Vecerniei mari cu Litie, în prezența a numeroși credincioși pelerini. În ziua Praznicului, Ierarhul nostru a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în altarul de vară din incinta așezământului. La momentul rânduit din cadrul slujbei, monahul Nicanor, viețuitor al Mănăstirii Lupșa, a fost hirotonit întru ierodiacon. Începând cu anul 1998, vatra călugărească de aici se află sub oblăduirea părintelui arhimandrit Melhisedec Ungureanu.
Adresându-se celor prezenți, Arhipăstorul nostru a spus: „Însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci, noi dobândim multe foloase duhovnicești: iertare de păcate, vindecare de boli, liniște sufletească, împăcare cu dușmanii, izbăvire de demoni și ajutor de la Dumnezeu. De aceea, Sfântul Efrem Sirul zice: «Crucea este speranța celor disperați, liniștea celor tulburați și bucuria celor întristați». Însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci în mod constant, noi primim putere fizică și spirituală să biruim toate ispitele și relele care ne împresoară. Închinându-ne, noi exprimăm convingerea fermă că prin cruce ajungem la înviere și prin jertfă ajungem la biruință”.
Situată pe Valea Arieșului, între orașele Câmpeni și Baia de Arieș, Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa este una dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Transilvania. Conform unui document publicat la Blaj, biserica de lemn a Mănăstirii a fost ridicată în anul 1429, fiind ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae. Locașul de cult a fost întemeiat de către monahii care sihăstreau în Munții Apuseni și care se aflau în strânsă legătură cu Mănăstirea Peri din Maramureș, precum și cu alte vetre monastice din Bucovina, de unde proveneau majoritatea cărților de cult. Datorită presiunilor antiortodoxe, Mănăstirea a fost desființată în jurul anului 1820, viețuitorii fiind alungați de către autoritățile habsburgice.
În anul 1832, locașul de închinare avea să fie reactivat ca biserică parohială, aflându-se până în anul 1948 în posesia Bisericii Unite. De asemenea, între anii 1948-1992, biserica a aparținut parohiei ortodoxe din localitate. Între anii 1975-1978, în timpul păstoririi Episcopului Emilian Birdaș, locașul de cult s-a aflat într-un amplu program de restaurare. În anul 1980, biserica a fost resfințită, prilej cu care a primit hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”. În anul 1991, la solicitarea credincioșilor, așezământul monahal a fost reînființat.
Noua biserică a Mănăstirii de la Lupșa, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Cuvioși Athoniți Siluan și Sofronie”, a fost edificată între anii 2003-2011. Sfintele slujbe sunt oficiate în noul locaș de închinare începând cu luna aprilie a anului 2005, lucrările de înfrumusețare a noii biserici fiind încheiate pe parcursul anului 2020. Locașul de cult a fost împodobit în haina picturii între anii 2017-2020, lucrarea fiind executată în tehnica fresco de către părintele arhidiacon Nicolae Bălan. Noua biserică a Mănăstirii de la Lupșa a fost târnosită la data de 27 noiembrie 2020, slujba fiind oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.