Slujire arhierească la hramul noii biserici a Mănăstirii „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia

De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Mina, Părintele Arhiepiscop Irineu a poposit la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia. Cu ocazia hramului noii biserici, Ierarhul nostru a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.

Joi, 11 noiembrie 2021, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Mina, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia. Începând cu ora 10:00, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar la final a rostit cuvântul de învățătură cu prilejul hramului noii biserici a acestui așezământ monahal. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, diaconul Codrin Crețiu a fost hirotonit preot pe seama parohiei Muncel, protopopiatul Câmpeni. Obștea viețuitoarelor Mănăstirii „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia se află sub oblăduirea maicii starețe Iuliana Rusu.

Adresându-se celor prezenți, Arhipăstorul nostru a spus: „Tuturor ni se întâmplă uneori să fim zguduiți de încercări personale, de suferințele semenilor noștri și de tragediile din această lume degradată. Astfel de realități crude pot să ne stingă credința, să ne slăbească nădejdea și să ne arunce în haosul debusolării și al zbuciumului. Însă, oricare ar fi încercările de pe acest pământ, nu trebuie să ne descurajăm, ci să privim la Hristos Cel răstignit, încununat cu spini și împuns cu piroane, Care ne spune tainic: «Și Eu am suferit. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea». Iată de ce noi trebuie să ne străduim a-L primi pe Hristos în viața noastră și a sta lângă El mereu și, atunci, numaidecât, se vor instala seninul și pacea. Viața noastră se va umple de bucurie senină, îndoielile vor dispărea și nedumeririle noastre se vor ilumina, încât fiecare dintre noi va putea exclama cu Psalmistul David: «Nu mă tem de niciun rău, că Tu, Doamne, cu mine ești. Mila Ta mă va însoți în toate zilele vieții mele»”.

Noua biserică ce poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Mina a fost ridicată între anii 2015-2021, ctitor fiind Mihai Oancea. Construită în stilul arhitectural al bisericilor românești, cu accente arhitecturale de inspirație brâncovenească și neo-românească, noul locaș de închinare domină, prin așezarea sa centrală, întregul ansamblu monahal. Împodobită cu haina picturii, realizată în frescă de către pictorii Alexandru Crișan și Eduard Kara, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare cultului divin. În această biserică se află icoana Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, adusă de la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, și racla cu o bucată din cinstitele moaște ale Sfântului Vasile cel Mare. Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” a fost târnosită pe data de 18 iulie 2021, în prezența a numeroși clerici și credincioși de pe cuprinsul județelor Alba și Mureș, precum și din alte zone ale țării.

Share