Slujire arhierească în parohia Măgina, protopopiatul Aiud

Pe data de 11 decembrie 2022, Părintele Arhiepiscop Irineu a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în parohia Măgina, protopopiatul Aiud. La finalul slujbei, părintele paroh Titus Fufezan a fost hirotesit întru iconom-stavrofor.

În Duminica a XVIII-a după Rusalii, numită și a Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, când este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă pilda celor poftiți la cină, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în parohia Măgina, protopopiatul Aiud. Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate. La finalul slujbei, în semn de aleasă prețuire pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească depusă în ogorul Bisericii lui Hristos, părintele Titus Fufezan, preot al parohiei Măgina începând cu anul 2008, a fost hirotesit întru iconom-stavrofor.

În finalul cuvântului adresat celor prezenți, Chiriarhul nostru a spus: „Au trecut 2000 de ani de cânt Iisus Hristos i-a chemat pe ucenicii Săi și pe mulți dintre contemporanii Săi, zicându-le: «Veniți după Mine, veniți la Mine». De atunci, Domnul ne cheamă neîncetat la ospățul Său duhovnicesc care ni se oferă tuturor, în mod gratuit, în biserică. Dacă răspundem la apelul iubirii Sale blânde, iertătoare și tămăduitoare, atunci noi vom primi bunătățile credinței care ne mântuiește și ale harului dumnezeiesc care ne sfințește și ne regenerează. Totodată, vom primi de la Dumnezeu pace sufletească, milă și ajutor la timpul cuvenit. Iată de ce trebuie să ascultăm cuvântul Sfintelor Scripturi care ne îndeamnă: «Veniți, că toate sunt gata»; «Veniți toți cei osteniți și împovărați»; «Gustați și vedeți că bun este Domnul»”.

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Măgina a fost edificată între anii 1931-1940, în stil bizantin, în timpul păstoririi preotului Candin Suciu. În perioada 1990-1995, au fost efectuate ample lucrări de restaurare a locașului de rugăciune, ca urmare a prăbușirii cupolei, în anul 1990. Ulterior, între 1996-1998, biserica a fost împodobită cu haina picturii, executată în tehnica tempera. La data de 23 august 1998, locașul de închinare a fost târnosit, în prezența a numeroși clerici și credincioși. Toate lucrările care au precedat slujba de sfințire au fost efectuate sub atenta coordonare a părintelui Ioan Fufezan, preot al parohiei Măgina între anii 1986-2008, actualmente pensionar și îmbisericit în parohia Măgina.

Share