Tabăra de colinde – 2022, organizată la Mănăstirea Oașa și la Schitul Găbud

Activitățile au debutat în 20 decembrie, odată cu sosirea la cele două așezăminte monastice a cetelor de tineri din diferite colțuri ale țării: București, Cluj-Napoca, Brașov, Sibiu, Timișoara, Oradea, Târgu-Mureș, Iași, Sebeș, Târgoviște, precum și din diaspora. Toți participanții la tabără au făcut parte dintr-un grup, dintr-o ceată de colindători, pentru că tradiția colindatului e un bun comun care s-a născut și s-a transmis prin efortul colectiv al tuturor generațiilor. Ceea ce i-a unit pe toți tinerii prezenți a fost bucuria de a duce mai departe moștenirea spirituală a neamului românesc și de a colinda împreună.

Ziua de Ajun a fost consacrată pregătirilor pentru slăvitul Praznic al Crăciunului. Fiecare a contribuit, după puterea sa, la buna desfășurare a activităților: la bucătărie, la curățenie, la biserică. Dis de dimineață a început pregătirea mesei îmbelșugate, în jurul căreia s-au așezat colindătorii, seara. Îmbrăcați în straiele populare, tinerii au participat la slujba privegherii de Crăciun și apoi, cu lumânări aprinse în mâini, au mers spre sala atât de frumos împodobită, cântând „O, ce veste minunată” și „Deschide ușa, creștine!”. Ajunși în sală, s-au așezat cete-cete, de jur împrejurul mesei frumos împodobite. Timp de aproximativ 5-6 ore, „timpul s-a oprit în loc”, făcând loc pentru deschiderea inimilor, pentru răgaz de liniște sufletească. Colindele au prins viață, iar „viața s-a transformat în colind”.

În ziua de Crăciun, după participarea la Sfânta Liturghie, în biserica Mănăstirii, colindătorii au plecat în satele și orașele din țară, împărțiți în cete în funcție de orașul din care au venit (Sibiu, Brașov, Oradea, Timișoara, București, Iași, Târgu-Mureș, Sebeș, diaspora), ducând cu ei bucuria Nașterii Domnului Hristos. În cele trei zile de Crăciun, cetele au colindat în satele de pe Valea Sebeșului, din mărginimea Sibiului, din jurul Găbudului, dar și în orașe precum Alba Iulia, Luduș, Ocna Mureș, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Petroșani, Deva, Arad, Timișoara. În 28 decembrie, tinerii s-au reîntâlnit la Schitul Găbud, pentru a încununa împreună încheierea taberei. Timp de cinci zile, tinerii, îmbrăcați în costume populare, au vorbit doar în graiul colindelor vechi românești și au respirat aerul profund al tradițiilor românești.

Experiența taberei i-a marcat profund pe tineri. Iată câteva mărturii ale participanților, oferite de către prof. Carmen Jinariu:

„E prima dată când vin la Oașa de Crăciun. E și prima dată când am avut senzația că pământul a devenit una cu cerul. Cred că unitatea de duh a Bisericii s-a desăvârșit prin unduirile de colind care au cutreierat văzduhul. E deosebită imaginea aceasta a tinerilor adunați să împreună-prăznuiască Crăciunul autentic, cu lumini arzând în lumânări și-n inimi, în veșmintele străbunilor și mânați de o bucurie unică - aceea de a-L propovădui pe Domnul prin colinde care nu-s altceva decât cântări de biruință. Departe de zgomotul lumii în care trăim, dincolo de agitația cotidianului, în liniștea ca de Vecernie de pe munte, Crăciunul s-a simțit altfel. A fost un Crăciun în care am șezut cu Dumnezeu la masă” (Alina Prichici, Organizația Tinerilor din Sibiu).

„Tabăra de colinde e ca lumina în peștera din Betleem. Și dacă pe cerul inimii mele răsare vreo stea pe care o urmez fără ezitare, aceea e Oașa. Ca magii odinioară, acolo ne aducem noi darul, tineri din toată țara, cu colinda pe buze, cu dobele în portbagaj, cu dor de duhul ascuns al Crăciunului. Ieșim din Biserică după priveghere, ceată unită, însuflețită de bucurie. Așa începe seara de Ajun, cu colindatul la stăreție. Toată obștea mănăstirii, cea dintâi și cea mai dragă gazdă, ne primește în prag colinda. Și când să ne poftească în casă, se vede pusă în încurcătură: unde să faci loc la așa ceată? Da’ este undeva o odaie mare, cu mese întinse, cu făclii aprinse, împodobită cu crengi de brad și cu mireasmă de portocale și măr. Acolo ne strângem într-o îmbrățișare a nădejdii să cântăm vestea cea bună. În lumina caldă de lumânare strălucesc straiele noastre populare, mânecile largi, cusute cu altiță bogată. Fiecare ceată colindă, pe rând, colinde anume alese pentru astă seară mare. Când ne ridicăm în picioare, îmi simt emoțiile urcând până în gât. Dar se dă tonul și începem să cântăm și atunci, deodată, tot restul pălește în jur. Mă uit la chipurile luminoase ale celorlalți și ne coordonăm toți ca un singur glas, gust până la ultima picătură drumul Maicii Domnului până la peșteră, cu „neaua pân’ genunche", iar fiecare vers e imaginea vie a raiului. Pentru că dincolo de spectacolul intrărilor în canon, al strigăturilor cu toate cetele, aceasta e minunea care ne bate-n inimi: că Dumnezeul nostru a coborât pe pământ pentru noi. A venit la noi, cu toată dragostea Lui necuprinsă, la noi cei nepregătiți, cei întunecați, cu ușile închise. Și a dăruit sens existenței noastre, ne-a mai ridicat odată în tronul de moștenitori. Ne-a făgăduit Împărăția prin Însuși Fiul Său. E blând, duios și curat colindul maicilor, hotărât și cald cel al părinților. Când cântă celelalte cete, le ascultăm fermecați de vreo colindă nouă, sau îi secondăm încetișor la cele pe care le știm deja. Târziu în noapte, ne ridicăm toți de la mese și cântăm împreună, de răsună mănăstirea. Încă multă vreme mai avem putere să zicem și ne zâmbim tot mai mult, că cel cu care ai împărțit colinda îți e frate și tovarăș pe drumul spre veșnicie. Lerui, Ler, de dimineață ne vom împărtăși cu toții și vom pleca să colindăm toată țara. Până atunci, să mai cântăm o colindă, să adorm cu ea în urechi și cu amintirea meselor împodobite în jurul cărora ne-am mai născut în duh înc-odată” (Elena Tulea, Organizația Tinerilor din București).

„Priveam spre sufletele care luminau printre brazii Oașei, nu datorită pâlpâirii lumânărilor, ci a acelei iubiri care se materializa în nesfârșitul îndemn: «Îmbucură-te, om bun». Apoi, s-a înfăptuit minunea: cerul s-a deschis și, pentru o clipă, pământul s-a umplut de îngeri care colindau... Și era acel colind, eternizat prin dimensiunea sacră a românismului, cea mai profundă mărturisire de bucurie... O bucurie sublimă, nemărginită, care s-a revărsat din suflet în suflet, până când sufletul a devenit bucurie și aceasta din urmă a prins însuflețire. Binecuvântarea părinților a preschimbat misiunea colindătorilor într-o propovăduire prin care cei care Îl căutau pe Hristos pretutindeni, au sfârșit prin a-L găsi în «totul lăuntric». În urma acestei ascensiuni spirituale, credința a devenit lumina prin care omul, privind în sufletul său, Îl vede pe Hristos ca într-o oglindă. Propovăduită prin colind, făclia Iubirii a fost aprinsă în sufletele ce așteptau ca niște candele lumina dumnezeiască” (Teodora Crișan, Organizația Tinerilor din Sibiu).

„E Ajunul Crăciunului și ne întoarcem acasă la Oașa pentru a-L întâmpina pe Domnul. Ne îmbrăcăm în straiele sfinte ale bunicilor și pornim cu inimile vibrând de emoție și dor spre sala împodobită. La lumina lumânărilor răsar chipuri radiind de bucurie ce așteaptă cu nerăbdare să colinde, căci ne e dor de Raiul care se așterne între noi în fiecare Ajun. Ne împărțim pe cete și întâi, pe rând, iar la final, împreună, colindăm. În ritm de dobă și acompaniați de fluier, sute de tineri dimpreună cu obștea mănăstirii își lărgesc inimile și urcă spre cer pentru a primi bucuria praznicului. Nu o păstrăm doar pentru noi, ci o revărsăm în casele oamenilor din toată țara, ducând mai departe cu recunoștință obiceiul străbun al colindatului. Ne întoarcem acasă schimbați și plini de povești și prietenii noi, încredințați că am cunoscut adevăratul Crăciun” (Ioana Rînciog, Organizația Tinerilor din București).

„Este primul an în care am participat în Tabăra de colinde de la Mănăstirea Oașa, dorindu-mi să trăiesc și să înțeleg bucuria celor care au adus povești pline de entuziasm din taberele precedente. Așadar, cred că în niciun fel nu poate fi redată cu adevărat bucuria de acolo, ci trebuie trăită pentru a fi cu adevărat înțeleasă. Însă, sclipirea din ochii celor care vin de acolo te face să îți dorești să ajungi și tu. Ajunul Crăciunului este una dintre cele mai frumoase părți ale taberei, este ziua în care eforturile fiecăruia se cristalizează și îmbracă forma unei bucurii depline, împărtășită cu toți cei adunați acolo. Este ultima zi de post, ultima zi de pregătiri, toata mânăstirea roiește, iar toate sufletele freamătă de nerăbdare în așteptarea serii, când fiecare ceată de colindători, părinții de la Oașa și maicile își dăruiesc colinde până târziu în noapte. Pornim de la biserică, cu lumânările aprinse, și cântăm primelor gazde, obștea Mănăstirii Oașa. Se aude «O, ce veste minunată». Suntem primiți apoi parcă în rai, împodobit cu ramuri de brad, portocale, lumânări, ulcioare, ștergare tradiționale, cu mese îmbelșugate cu bucate de post în jurul cărora ne așezăm și ne așteptăm cu nerăbdare rândul să cântăm. În capul mesei este așezată obștea. Băieți și fete, îmbrăcați în costume populare românești, înflăcărați de bucuria de a fi împreună și a vesti Nașterea Domnului, cu fețe luminate și îmbujorate, cântăm din tot sufletul colinde tradiționale, râdem și ne bucurăm. Cele trei zile de Crăciun au fost inima taberei; am plecat la colindat împreună cu părinții de la Oașa. Se aude «Doba, doba, săraca, c-amu i-o venit vremea» și toată oboseala dispare. Fiecare ceată de colindători s-a pregătit temeinic, colindele ne-au răsunat în suflet și în glas cu mult timp înainte de tabără, însă doar când am văzut cerul plin de stele de la Mănăstirea Oașa sau ajungând la gazde pe vreme ploioasă sau friguroasă, cuvintele colindelor nu mai erau ale colindului, ci ale noastre, și totul se umplea de sens. Strigăturile și colindele puternice s-au împletit cu cele line și chiar cu hore pline de avânt, făcând un pod de bucurie între sufletele colindătorilor și ale gazdelor. Ne-au întâmpinat oameni extraordinar de primitori care ne-au cinstit cu ce au avut mai bun. După această tabără am rămas cu o mare împlinire în suflet, pentru că experiența a depășit așteptările. Rugăciunea, colinda și portul românesc au fost elementele care au creat nucleul taberei. Am avut ocazia de a fi printre oameni care valorifică tradiția românească cu pasiune și entuziasm, oameni pe care am reușit să îi cunosc mai bine și care m-au îmbogățit sufletește” (Iustina Rădulescu, București).

„Cerul și pământul astăzi s-au împreunat” (fragment din Vecernia Nașterii Domnului). Hristos S-a făcut precum suntem noi ca să facă trecerea de la «a fi cu noi» la «a fi în fiecare din noi», lucru pe care îl simți cu atât mai mult dacă trăiești Crăciunul la Oașa, pentru că lași în lume cele ale lumii, te golești de tine și așa Îi faci loc lui Hristos. După ce îți așezi sufletul în ieslea în care se naște Iisus la slujba de priveghere din Ajun, pășești în sala care pare neîncăpătoare pentru tinerii care se adună la Oașa, învăluit fiind de parfumul de portocale și vin fiert. Singurele lumini sunt cele din ochii tinerilor și din flăcările lumânărilor. De data aceasta, părinții și maicile acordă întâietate cetelor din mai multe zone care înalță colinde tradiționale, dar nu contenesc să ne îmbucure cu surprize pregătite pentru noi. Și pentru că dorești să dai și altora din preaplinul bucuriei Nașterii lui Iisus, cetele pornesc în colind în toată țara după slujba din prima zi de Crăciun, sub rugăciunea și îndrumarea părinților de la Oașa și parcă nu îți mai dorești să mai ieși vreodată din starea aceasta. Hristos S-a născut!” (Iasmina Cernica, Liga Studenților din Timișoara).

„Anul acesta am descoperit Mănăstirea Oașa și am participat pentru prima oară la seara de Ajun. Pentru mai multă claritate, provin dintr-un mediu majoritar ateist, netradițional și urban. Am crescut simțind mereu un gol în suflet și căutând ceva ce nu se lăsa găsit, până de curând, când am început să cunosc Biserica, vie și luptătoare. Pe fondul acesta, am auzit pentru prima oară de Oașa și de mult așteptata seară de Ajun. Gustasem deja din bucuria de nedescris a colindelor noastre tradiționale, luând parte la un concert organizat de Liga Studenților din Timișoara, însă nu realizasem încă faptul că acela reprezenta doar începutul. Mai întâi am luat parte la privegherea din seara de Ajun, prin care ne-am primenit sufletele pentru ceea ce urma în continuare. Privegherile de la Oașa sunt o experiență minunată în sine, luminate doar de lumina lumânărilor care, din partea în care stau femeile, mângâie chipul Maicii Domnului și însoțite de muzica psaltică, te ajută să îți înalți mintea la Dumnezeu și îți îndulcesc inima, care ajunge să guste o fărâmă de Rai. Fiind asemenea pregătiți, ne-am îndreptat apoi către sala în care urma să cântăm colinde. Inima mea tremura în așteptarea bucuriei și a regăsirii identității mele. Niciodată nu m-am simțit româncă, dar prin colinde am început să îmi simt, pentru prima oară, neamul. Apoi, pot să spun că s-a deschis Raiul. Niciodată, în niciun lucru nu am simțit o bucurie și o iubire mai mare; o iubire în primul rând pentru Dumnezeu și Maica Domnului, iar mai apoi pentru toți, pentru toate și pentru colindă. Din acea seară, ceva s-a schimbat în mine pentru totdeauna. M-am regăsit în Biserică, în credință și în neamul nostru” (Maria Macavei, Liga Studenților din Timișoara).

„Mărturisirea Nașterii Domnului prin strămoșeștile colinde reprezintă o misiune pe cât de frumoasă, pe atât de solicitantă. Colindătorul trebuie să dețină în desaga sa adevărate virtuți care să-l ajute să izbândească în acest maraton al colindelor. Bucuria, principalul atuu al colindătorului, face posibilă transpunerea în timp real a trăirii autentice a colindatului de odinioară. Desigur că seriozitatea trebuie, de asemenea, să fie nelipsită, deoarece există și multă muncă în spatele a tot ce se întâmplă de-a lungul sfintelor zile de Crăciun. Cuvântul cheie ce ar descrie întreaga experiență a colindatului este «împlinirea»” (Carmen Vințeler, Liga Studenților din Cluj).

„«Îmbucură-te, om bun, c-am ajuns Sfântu' Crăciun!». Cu toții știm că sărbătoarea Crăciunului înseamnă timp petrecut acasă, alături de familie și de cei dragi ai noștri. Asta facem și noi la Sfânta Mănăstire Oașa și la Schitul Găbud: stăm cu toții în familie și ne bucurăm împreună, vestind Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos. Pentru noi, aceste locuri înseamnă acasă, familie, lumină. Pot spune că cel mai bun cuvânt prin care pot să descriu tot ce trăim acolo, alături de oameni, este «bucurie». Tabăra de Crăciun este o îmbinare între rugăciune și bucurie, între prietenie și familie. Atmosfera din sfânta noapte de Ajun te face să simți că, pentru un moment, Iisus este printre noi, că stă cu noi la masă și colindă alături de noi. Este ceva unic, ceva ce îți umple sufletul cu lumină și bucurie. Experiența taberei de Crăciun din cadrul mănăstirii este una de neuitat. Simți, prin tot ce trăiești acolo, că ești acasă, că Dumnezeu este mereu prezent și că, prin bucuria cu care colindăm, vestim Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos” (Elena Lăcătușu, Tineri pentru Tineri).

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei

Foto credit: Steliana Blaga, Marius Achirei, Sergiu Nicola