Tabără de vară pentru tineri din județul Mureș, desfășurată în Munții Apuseni

În perioada 13-18 iulie a.c., 17 tineri din Târgu Mureș, Reghin și din împrejurimi au participat la tabăra de vară „Lumina credinței în inima munților”, desfășurată în localitatea Gârda de Sus, județul Alba, pe Valea Arieșului. Organizată de Departamentul de tineret și Biroul de cateheză al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, prin Structura de tineret pentru județul Mureș, tabăra de vară a fost o „oază” de recreere și relaxare, după un an școlar solicitant, de socializare și cunoaștere, dar și de apropiere de Dumnezeu, în cadrul căreia s-au împletit în mod armonios activitățile cultural-catehetice și recreativ-educative cu cele duhovnicești – rugăciunea și aprofundarea învățăturii ortodoxe. Pe durata celor cinci zile, pe lângă programul zilnic de rugăciune (de dimineață, de seară, înainte și după masă, de călătorie) și tâlcuirea acesteia, participanții s-au bucurat de o serie de jocuri sportive/ de mișcare, de socializare și comunicare, de cultură generală și cunoaștere, de coordonare, de prevenție și siguranță, drumeții, vizite de studiu și discuții libere asupra provocărilor și preocupărilor cotidiene ale tinerei generații.

Atelierul de informare și prevenție „Vacanță în siguranță, lumina care protejează” susținut de domnul Valentin Zogorean, inspector în situații de urgență, a constituit partea de pregătire a tinerilor pentru tabără, prilej cu care au învățat tehnici esențiale de orientare și supraviețuire în natură, cum reacționăm și ce trebuie să facem în momentul în care intervine o situație de urgență, acordarea primului ajutor, utilizarea serviciului unic 112 etc. De asemenea, tinerii au participat la demonstrația practică ce a constat în manevrarea unui stingător de incendiu și simularea stingerii focului.

Itinerariul duhovnicesc – vizitarea bisericii monument istoric cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Gârda de Sus, a bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, situată în celebra Poiană Călineasa, a bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Moților, precum și a mănăstirilor „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” de la Albac, respectiv „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa, ce adăpostește cea mai veche biserică de lemn din Transilvania (cu o istorie de peste 600 ani), a constituit o oportunitate de cunoaștere a splendidelor lăcașuri de cult și așezăminte monahale de o importanță deosebită pentru Ortodoxia românească, de cunoaștere a istoriei Țării Moților, a credinței și obiceiurilor oamenilor de pe aceste meleaguri, dar și de zidire sufletească și de întărire duhovnicească, urmare a discuțiilor purtate cu părinții slujitori și maicile viețuitoare de aici. De asemenea, tinerii au putut observa cum se prepară dulceața și alte produse din fructe și plante (ceaiuri, siropuri etc.).

Seria de „cateheze și discuții duhovnicești la lăsatul serii”, care a culminat cu vizita părintelui arhidiacon conf. univ. dr. Răzvan Brudiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din cetatea Bălgradului, a contribuit la formarea duhovnicească a tinerilor, fixarea cunoștințelor legate de bunătate și despre ceea ce înseamnă a fi un bun creștin. De la părintele Ioan Bota, paroh al Parohiei Ortodoxe Vadu Moților, tinerii au aflat curiozități despre istoricul zonei și au discutat despre obiceiurile, tradițiile, precum și despre modul în care își trăiesc credința oamenii munților, moții.

Vizita de studiu la Casa memorială „Avram Iancu” din localitatea Incești a fost un prilej de consolidare a cunoștințelor tinerilor despre marele avocat și conducător al Revoluției de la 1848-1849 din Transilvania, aici vizitatorii putând vedea exponate valoroase, obiecte personale ale marelui Erou al Națiunii Române – fluierul, tunul, săbiile, fotografii și documente de familie, certificate școlare, testamentul său, documente despre pregătirea și desfășurarea Revoluției de la 1848-1849 din Transilvania etc. De asemenea, aici tinerii au mai putut studia bogata expoziție etnografică, ce cuprinde vase și unelte specifice zonei și valorosul port moțesc.

Drumețiile și vizitele la peșterile Scărișoara și Poarta lui Ionele, la Rezervația Dealul cu melci, precum și drumețiile în Poiana Călineasa și la Cascada Pișoaia au avut rolul de a-i familiariza pe tineri cu bogățiile naturale din această parte a țării, de a-și fixa anumite noțiuni geografice, dar și de a se relaxa, bucurându-se pe deplin de aerul curat al munților, de a studia monumentala creație a lui Dumnezeu – frumoasa și înmiresmata floră și vegetație, dar și de a degusta din minunatele și aromatele fragi și afine, resurse nestemate de hrană și sănătate pe care ni le descoperă Tatăl Creator. De asemenea, cu acest prilej tinerii au cules diverse tipuri de plante medicinale din care au constituit ierbare.

În cadrul atelierelor coordonate de doamna prof. Carmen Nicoară, tinerii și-au consolidat cunoștințele despre plantele medicinale din Munții Apuseni, au confecționat „satul bunicilor” din lut, au pictat cruciulițe din polistiren, au confecționat brățări, au pictat tricouri personalizate cu elemente din tabără și au participat la discuții de dezvoltare personală.

Seara de dans popular în jurul focului de tabără, care a marcat finalul taberei de vară, a așternut nostalgia prematură deasupra participanților, îndemnându-i la schimbul reciproc de impresii privitoare la timpul petrecut împreună în aceste zile, la promisiunea continuării relației de prietenie care s-a zidit atât de frumos, precum și la speranța unor proiecte viitoare, care să mențină vie flacăra credinței, a dragostei de frumos și de aproapele, a pasiunilor și preocupărilor comune, fundamentate pe principiile creștine.

Pr. Silviu Jimborean
Inspector de tineret pentru județul Mureș

Share