În seara zilei de 15 martie 2026, în Duminica a treia din Sfântul și Marele Post, numită și „a Sfintei Cruci”, credincioșii din parohia Livezile, protopopiatul Aiud, au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească. Începând cu ora 17.00, un sobor de 13 clerici a oficiat Taina Sfântului Maslu, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Soborul a fost condus de către părintele Ioan Bogdan, protoiereu al protopopiatului Aiud, alături de care s-a aflat și părintele arhid. conf. univ. dr. Răzvan Brudiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Ceremonia religioasă a reunit numeroși credincioși, dar și reprezentanți ai autorităților locale, dintre care amintim pe domnul Horațiu Han, edilul-șef al comunei Livezile, și pe domnul Daniel Irimie, fost primar al aceleiași comune, care a susținut și sprijinit lucrările de edificare a bisericii parohiale, începând cu anul 2008.
După încheierea Tainei Sfântului Maslu, a avut loc slujba de binecuvântare a demisolului bisericii parohiale. Acest spațiu a fost amenajat și înfrumusețat în decursul ultimului an, prin jertfa enoriașilor și cu sprijinul autorităților locale. Acest spațiu va deservi drept capelă mortuară, acoperind astfel necesitățile stringente din sânul comunității. La final, părintele protopop Ioan Bogdan, păstor al parohiei Livezile în perioada 2004-2017, a rostit un cuvânt duhovnicesc în care a subliniat importanța Sfintei Cruci în viața creștinilor. Frumusețea evenimentului a fost sporită de prestația muzical-artistică a Grupului vocal „Ascendis” din Aiud, coordonat de către doamna lect. univ. dr. Roxana-Nadina Bostan, care a interpretat un buchet de cântece religioase. La final, în calitate de gazdă, am adresat cuvenitele mulțumiri celor care ne-au fost alături în această zi, precum și tuturor binefăcătorilor.
Pr. paroh Răzvan-Petru Țârău
