În data de 3 noiembrie a.c., Părintele Arhiepiscop Irineu a săvârșit slujba de târnosire a bisericii din cimitirul Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Albac. În continuare, Arhipăstorul nostru a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
În Duminica a XXII-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Albac, protopopiatul Câmpeni. Ierarhul nostru a oficiat slujba de târnosire a bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cimitirul așezământului monahal. În continuare, Arhipăstorul Alba Iuliei a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși pelerini. La final, donatorii și binefăcătorii au primit din partea Chiriarhului nostru Diplome de aleasă cinstire. Vatra monahală de aici se află sub oblăduirea maicii starețe Ioanichia Gligor și sub îndrumarea duhovnicească a arhimandritului Dionisie Ignat.
Adresându-se celor prezenți, Întâistătătorul Eparhiei noastre a spus: „Credința în nemurirea sufletului se întâlnește la toate popoarele din toate timpurile și din toate locurile. Din această credință izvorăsc obiceiurile legate de înmormântare, respectul pentru morminte și, mai ales, cultul morților. Credința în existența sufletului după despărțirea de trup este, totodată, o sursă pentru unele superstiții despre strigoi, vampiri, stafii. Cei ce neagă nemurirea sufletului formează o minoritate care se împotrivește nu numai Revelației divine, ci și instinctului naturii umane și mărturiei istoriei universale”.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost construită începând cu anul 2010, într-o poieniță aflată pe dealul din spatele Mănăstirii, loc unde a fost întemeiat și cimitirul așezământului monahal. Edificiul eclezial a fost ridicat pe o fundație deja existentă. În perioada 2023-2024, au fost realizate numeroase lucrări la interiorul și exteriorul noului locaș de închinare: confecționarea mobilierului bisericesc, sculptat în lemn de stejar, construirea clopotniței din fier forjat, achiziționarea a două clopote și împodobirea edificiului cu zidărie din piatră. Pictura, realizată în tehnica fresco, a fost începută în anul 2015 de către Anastasia Moga. Lucrarea a fost continuată în perioada 2018-2021 de către pictorii Andrei Nuțu și Mihai Neaga.