Târnosirea bisericii din filia Orăști, parohia Poșaga de Sus, protopopiatul Câmpeni

În data de 17 mai 2026, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din filia Orăști, parohia Poșaga de Sus, protopopiatul Câmpeni. În continuare, Arhipăstorul Alba Iuliei a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.

În Duminica a VI-a după slăvitul Praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă vindecarea orbului din naștere, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în filia Orăști, parohia Poșaga de Sus, protopopiatul Câmpeni. Ierarhul nostru, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”. Apoi, Chiriarhul Alba Iuliei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a spus: „În Sfânta Scriptură citim că, la începutul creației, Dumnezeu-Tatăl a zis să fie lumină. Iar în urmă cu două mii de ani, Dumnezeu-Fiul a spus că El este «Lumina lumii» și că cine-L urmează va avea lumina vieții. Mântuitorul nostru, Soarele dreptății, ne poate lumina pe toți, precum afirmă Sfântul român, Ioan Iacob Hozevitul: «Viața cea nemuritoare / Dobândim noi, cei de jos. / Și ne facem fiii slavei, / Prin lumina lui Hristos». Domnul nostru ne oferă lumina Sa în locașul bisericesc, unde se vestește Evanghelia, se celebrează Euharistia și se revarsă, în torente, energiile luminoase ale harului divin”.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, în semn de prețuire și binecuvântare pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească depusă pe parcursul anilor de slujire, părintele Cosmin Bădău, preot al parohiei Poșaga de Sus cu filia Orăști începând cu luna septembrie a anului 2020, a fost hirotesit întru sachelar. Totodată, binefăcătorii și ostenitorii care au contribuit la reabilitarea și înfrumusețarea bisericii „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din satul Orăști, comuna Poșaga, județul Alba, au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu Diplome de aleasă cinstire.

Biserica „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din filia Orăști, parohia Poșaga de Sus, a fost edificată în perioada 1935-1936, în timpul slujirii preotului Ioan Vădean. Locașul de cult a fost sfințit la data de 26 iulie 1936, slujba fiind oficiată de către Episcopul Nicolae Colan al Vadului, Feleacului și Clujului. Între anii 2021 și 2026, prin grija și osteneala actualului preot paroh, au fost executate numeroase operațiuni de restaurare și înfrumusețare a bisericii din satul Orăști. În această perioadă, icoanele de pe catapeteasmă au primit veșmântul picturii, lucrarea fiind executată de către pictorul Rodica Cioara.

Text: Vasile Căpîlnean / Radio Reîntregirea
Foto: Diac. Ștefan Bretoiu / Radio Reîntregirea

Share