Târnosirea bisericii din parohia Cugir IV, protopopiatul Sebeș

La data de 21 septembrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a oficiat slujba de târnosire a bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din parohia Cugir IV. Apoi, Arhipăstorul nostru a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor dreptslăvitori din orașul Cugir, județul Alba. Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din parohia Cugir IV, protopopiatul Sebeș. În continuare, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, pe un podium special amenajat în vecinătatea locașului de cult.

Adresându-se celor prezenți la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Arhipăstorul Alba Iuliei a spus: „Ținta supremă a existenței omului în această lume este asemănarea cu Dumnezeu, adică desăvârșirea morală și spirituală. La aceasta se poate ajunge urmându-L, pe calea îngustă a crucii, pe Dumnezeiescul Mântuitor. Relația intimă și iubitoare cu El nu obosește și nu plictisește niciodată. Precum ne spune Sfântul Cuvios Porfirie, «Hristos este Prietenul nostru, Fratele nostru; El este tot binele și toată frumusețea»”.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, părintele Marius Cristian Neștian, preot al parohiei Cugir IV începând cu anul 2014, a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, pentru activitatea pastorală și administrativă desfășurată cu zel apostolic în decursul timpului. De asemenea, binefăcătorii, ostenitorii și truditorii care au sprijinit lucrările derulate la biserica parohială au primit din partea Ierarhului nostru Diplome de aleasă cinstire. Totodată, în semn de aleasă prețuire, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a primit din partea părintelui paroh și a credincioșilor o icoană cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Lucrările de amenajare și înfrumusețare a bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din parohia Cugir IV au fost demarate în anul 1993, în timpul slujirii preotului Ioan Oltean. În anul 2002, interiorul Sfântului Altar a fost împodobit cu haina picturii, realizată în tehnica fresco de către pictorul Liviu Dumbravă. Începând cu anul 2017, au fost demarate ample lucrări de reabilitare și împodobire a edificiului eclezial. În perioada 2024-2025, interiorul locașului de închinare a fost înveșmântat cu pictură în tehnica fresco, lucrarea fiind executată de către pictorul Valentin Baci.

Share