La data de 20 octombrie 2024, Părintele Arhiepiscop Irineu a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din parohia Ocna Mureș III, protopopiatul Aiud, după care a oficiat Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, înconjurat de un sobor de clerici.
În Duminica a XXIII-a după Rusalii, când este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit în mijlocul credincioșilor din parohia Ocna Mureș III, protopopiatul Aiud. Ierarhul nostru, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Ocna Mureș. În continuare, Arhipăstorul Alba Iuliei a celebrat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Armonia” din Constanța, dirijată de arhid. Iulian Dumitru.
Adresându-se celor prezenți, Părintele Arhiepiscop Irineu a spus: „Satana urăşte cumplit pe Dumnezeu, fiinţele umane şi bunele principii morale. El invidiază pe oameni şi îi torturează fizic, mintal şi spiritual. Însă noi, creştinii, trebuie să fim recunoscători Părintelui ceresc, pentru că iubirea Sa este mai tare decât ura diavolului, pe care Hristos îl numeşte «mincinos şi tatăl minciunii» (In. 8, 44). Sunt unele mijloace care ne asigură protecţie în faţa influenţelor demonice. În primul rând, este rugăciunea, «armă puternică» împotriva Satanei, cum o numeşte Sfântul Ioan Scărarul. În al doilea rând, este semnul Crucii, de care Cel-Rău se cutremură, amintindu-şi de Crucea Golgotei, «pumnalul care l-a rănit mortal», cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. În al treilea rând, este Sfânta Euharistie, căci «diavolul pentru creştinul împărtăşit este ca un câine fără dinţi, ca un şarpe fără venin», cum afirmă Sfântul Paisie Aghioritul”.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, în semn de aleasă prețuire și apreciere pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească depusă cu râvnă apostolică în ogorul Bisericii Ortodoxe strămoșești, părintele Vasile Armanca, preot al parohiei Ocna Mureș III, protopopiatul Aiud, începând cu luna iulie a anului 1995, a fost hirotesit întru iconom-stavrofor. De asemenea, ostenitorii, binefăcătorii și truditorii care au constribuit la edificarea și înfrumusețarea noii biserici au primit din partea Chiriarhului nostru Diplome de aleasă cinstire.
Piatra de temelie a bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Ocna Mureș (cartierul Mălinului, zona industrială a orașului) a fost așezată în data de 2 iulie 1995, odată cu înființarea noii parohii. Lucrările de construcție au fost demarate în data de 1 iunie 1997. În perioada 1997-1999, a fost edificat demisolul bisericii, unde au fost oficiate sfintele slujbe timp de 21 de ani. Între anii 2000 și 2007, au fost ridicate zidurile și cupolele noului locaș de închinare. Iconostasul a fost executat în lemn de tei, la Mănăstirea Sihăstria Putnei. În perioada 2008-2024, biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica fresco, lucrarea fiind executată de pictorul Viorel Maxim.