Tineri pelerini pe Valea Aiudului

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, sâmbătă, 13 martie, un grup de tineri studenți și liceeni din județul Alba au efectuat un pelerinaj la două vetre monahale din Protopopiatul Aiud.

Programul zilei a debutat la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”, cu participarea la Sfânta Liturghie. După acest moment de înălțare duhovnicească, tinerii, conduși de către ghidul așezământului, au făcut un tur al noului complex monahal, descoperind simbolurile atent așezate în zidurile acestuia.

Astfel, în subsolul bisericii au vizitat osuarul în formă circulară, cu 127 de ocnițe, unde vor fi așezate osemintele martirilor din temnița Aiudului, iar în jurul locașului de cult au putut observa gardul de sfinte cruci, de trei dimensiuni, care reprezintă suferințele copiilor, ale tinerilor și ale adulților privați pe nedrept de libertate în timpul regimului comunist. De asemenea, acestora li s-a explicat că osuarul și crucile reprezintă cimitirul martirilor, din care „se naște” biserica. Aceasta din urmă, prin zidul împrejmuitor, mai înalt decât streașina, ia forma unui ou culcat sau a unui bob de grâu, ambele simboluri ale Învierii.

Totodată, a fost vizitat monumentul-biserică numit „Calvarul Aiudului” și osuarul de la demisolul acestuia, ridicat în perioada 1992-1997 de către foștii deținuți politici și urmașii acestora, în memoria camarazilor care s-au stins în închisorile comuniste. Pe acoperișul monumentului sunt ridicate 14 cruci îngemănate care exprimă unitatea în suferință a celor întemnițați, pe brațele cărora este așezată o cruce mare, care simbolizează crucea neamului românesc.

Itinerariul a continuat cu o drumeție în Cheile Aiudului. Participanții au urcat pe Vârful Bogza Poienarilor, locul de unde poți admira întreaga rezervație naturală a Cheilor Aiudului. În apropierea acestuia, pe un platou de la marginea pădurii, au desfășurat o serie de jocuri ce au vizat dezvoltarea personală.

La întoarcerea spre casă, au făcut un popas la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Măgina. Aici, părintele stareț Serafim Cruceanu a prezentat grupului de pelerini istoricul așezământului monahal și muzeul mănăstirii. Cei prezenți au fost plăcut surprinși să descopere că se află la una dintre cele mai vechi biserici de piatră din Transilvania, construită înainte de anul 1570 și că prima școală cu predare în limba română din județul Alba a funcționat în cadrul acestei mănăstiri, începând cu anul 1611. Mănăstirea Măgina este cunoscută și pentru luptele purtate în acest loc în timpul Revoluției de la 1848-1849, între oastea condusă de tribunul Simion Prodan Probul și nobilimea maghiară din Aiud. Atunci, mănăstirea a fost arsă în întregime, dar în 1855, monahii au reușit să repună în funcțiune atât biserica, cât și renumita școală.

Următorul pelerinaj pe care Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei îl propune tinerilor se va desfășura în data de 17 aprilie, având ca obiective Mănăstirea Râmeț și biserica Episcopală de la Geoagiu de Sus.

Pr. Cristian Rațiu

Foto: Virginia Pop

Share