Cu prilejul zilei de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii, elevii de la Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” din Blaj, membri, totodată, ai Centrului cultural-catehetic „Preot Vasile Benchea” din parohia Blaj Sfânta-Maria, au adus un strop de bucurie pacientelor internate la Spitalul Municipal Blaj.
Florile și iconițele dăruite de copii le-au sensibilizat pe sărbătoritele care, din nefericire, se află în aceste zile internate, beneficiind de atenta îngrijire medicală a personalului din spital. Elevii noștri, însoțiți de părintele paroh Ioan Rusan și de părintele Ștefan Cătăuță, profesor de Religie, au empatizat cu cei aflați în suferință. Totodată, le-au urat însănătoșire grabnică și s-au bucurat că au readus zâmbetul pe chipul acestora.
Această frumoasă inițiativă face parte din seria activităților desfășurate în cadrul Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul care vindecă”, prin proiectul „Dumnezeu ne vrea ca El, buni și iubitori de oameni”, derulat prin parteneriatul încheiat între parohia „Sfânta Maria” și școlile blăjene partenere.