Tinerii învățăcei ai Școlii Gimnaziale din Livezile au fost vizitați de părintele paroh la ora de Religie

În dimineața zilei de marți, 18 noiembrie 2025, am efectuat cu bucurie o vizită la Școala Primară din localitatea Livezile, aflată în subordinea Școlii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” din municipiul Aiud. La invitația prof. Răzvan Fugaciu, le-am vorbit elevilor despre însemnătatea postului pentru fiecare credincios, subliniind rolul deosebit de important al abstinenței din punct de vedere spiritual și alimentar. De asemenea, în contextul Zilei Mondiale a Bibliei, moment pe care l-am celebrat la data de 13 noiembrie, am punctat câteva aspecte esențiale privitoare la conținutul Sfintei Scripturi.

În continuare, la sugestia prof. Răzvan Fugaciu, am amintit despre semnificația milosteniei în această perioadă binecuvântată a Postului Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Tot în acest sens, am accentuat importanța participării noastre la sfintele slujbe, cu precădere la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, evidențiind prin aceasta faptul că avem datoria de a mărturisi dreapta credință în fiecare clipă a traiului de zi cu zi. La final, în numele comunității parohiale, am oferit tinerilor elevi daruri și cărți de rugăciuni, în semn de binecuvântare și apreciere pentru rezultatele obținute la învățătură.

Acest moment de suflet s-a desfășurat în contextul parteneriatului educațional intitulat „Școala din tinda bisericii”, derulat pe parcursul ultimilor ani. Pe această cale, s-a urmărit sporirea și întărirea legăturilor existente între Parohia Ortodoxă Livezile, păstorită de către părintele Răzvan Petru Țârău, și Școala Primară din comuna Livezile, aflată în subordinea Școlii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” din municipiul Aiud, reprezentate de către prof. Gheorghe Georgescu, directorul unității de învățământ.

Pr. paroh Răzvan Petru Țârău

Share