În decursul zilelor 10-13 octombrie a.c., parohia Râpa de Jos a fost beneficiara a două transporturi umanitare internaţionale, primite de la două comunități ortodoxe româneşti din Italia şi Austria: parohia „Izvorul Tămăduirii” din Bolzano (Episcopia Italiei) şi parohia Braunau am Inn din Austria (Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului).
Majoritatea lucrurilor primite prin grija enoriaşilor români din Austria şi Italia au ajuns la familiile nevoiaşe din satul Râpa de Jos, dar și în posesia locuitorilor din Uila. Astfel, am organizat un transport consistent de ajutoare către parohia Uila, de acesta beneficiind deopotrivă copii şi adulţi care au primit îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării, plapume, perne şi măşti de protecţie.
Pe această cale, ne exprimăm recunoștința față de membrii parohiei „Izvorul Tămăduirii” din Bolzano şi cei ai parohiei Braunau am Inn pentru darurile care au bucurat atât de mulţi oameni din Râpa de Jos şi Uila.
Pr. Dacian Oprea
Parohia Râpa de Jos