Ziua Praznicului Intrării Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim a fost una cu totul deosebită pentru credincioșii parohiei Ulieș, protopopiatul Târgu-Mureș. Duminică, 25 aprilie 2021, după oficierea Dumnezeieștii Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, un sobor de preoți a oficiat slujba de sfințire troiței amplasate în fața bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.
Slujba a fost săvârșită în prezența domnului Ciprian Belean, primarului comunei Râciu, și a credincioșilor dreptslăvitori din această parohie. În cuvântările rostite la finalul ceremoniei, cei prezenți au fost îndemnați să se închine cu evlavie troiței, respectiv semnului Sfintei Cruci, spre aducerea aminte a lemnului pe care Fiul lui Dumnezeu Întrupat S-a jertfit pentru mântuirea neamului omenesc.
Pr. paroh Daniel Duma