În perioada 5-7 august a.c., un grup de tineri din Eparhia noastră a efectuat un pelerinaj în județul Neamț, cu prilejul hramului Mănăstirii „Schimbarea la Față” de pe Masivul Ceahlău și al prăznuirii Sfinților Cuvioși Ioan Iacob de la Neamț și Teodora de la Sihla.
Se spune că omul sfințește locul. Aș zice că Dumnezeu sfințește locurile prin aleșii Săi, lăsând apoi generații după generații să se împărtășească de sfințenia locurilor și a oamenilor care au viețuit și viețuiesc în ele. Este pentru al doilea an consecutiv când realizăm acest itinerariu la mănăstirile nemțene. Și de această dată am fost însoțiți de tineri dornici nu doar să exploreze munți fizici, ci să urce și pe munții virtuților, urmând exemplul Sfinților Apostoli Petru, Ioan și Iacob și al sfinților români deja amintiți.
Pentru că am pornit din zone diferite, punctul de întregire a grupului a fost Lacul Roșu, situat la granița dintre județele Harghita și Neamț. Am petrecut o jumătate de oră admirând, din barcă, frumusețea locurilor, strecurându-ne printre trunchiurile încă nealterate ale brazilor de altădată, care înțeapă din loc în loc luciul apei. După această experiență nouă pentru unii dintre membrii grupului, am cutreierat la pas defileul îngust săpat în stâncile Hășmașului de râul Bicaz, înaintând spre prima vatră monahală pe care aveam să o vizităm, și anume, Mănăstirea Pângărați. Începuturile acesteia sunt legate de monahul Pangratie, un ucenic al Sfântului Nicodim de la Tismana, care a viețuit pusnicește în aceste locuri în secolul al XV-lea. Biserica veche a mănăstirii a fost ridicată în anul 1560 de către domnitorul Alexandru Lăpușneanu. În anul 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat pe Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie, doi dintre cei mai de seamă viețuitori ai acestei mănăstiri, ale căror sfinte moaște se păstrează în biserica nouă a mănăstirii. Am asistat la vecernia Praznicului Schimbării la Față a Domnului, după care ne-am retras pentru a ne putea aduna puterile pentru ziua centrală a pelerinajului, care presupunea o drumeție de mai bine de trei ore, de la Izvoru Muntelui până la Mănăstirea Ceahlău, concretizată în aproximativ 10 km de parcurs, pe o diferență de nivel de 1210 m.
A doua zi, alarmele telefoanelor au început să sune la ora 4:00. O oră mai târziu eram deja plecați din localitatea Bistrița, unde am fost cazați, spre stațiunea Izvoru Muntelui, de unde începe traseul montan. În acea dimineață parcă toate mașinile se îndreptau spre poalele Ceahlăului. Am oprit în locul unde am parcat și anul trecut. Pe marginea drumului erau deja multe mașini. Pelerini din toate colțurile țării, unii mai în etate, alții tineri ca și noi, familii cu copii mici, toți ne grăbeam să apucăm cărările șerpuite din inima pădurii. Dumnezeu ne-a împlinit dorința și am ajuns cu puțin înainte de începutul Sfintei Liturghii. Cuvântul Evangheliei a răsunat între pereții înalți ai munților, coborând pe văile abrupte și făcându-ne și pe noi să exclamăm cu Sfântul Apostol Petru: „Doamne, bine este să fim noi aici!” (Mt. 17, 4). Am înțeles că e nevoie, măcar din când în când, să părăsim tumultul orașelor și să căutăm oaze de liniște, de rugăciune și de înălțare duhovnicească. După terminarea Sfintei Liturghii, cei mai voinici au continuat traseul până la cota 1904, pe Vârful Toaca, iar ceilalți am început coborârea cu pas domol.
În a treia zi a pelerinajului, în drum spre Mănăstirea Sihăstria, unde se săvârșește prăznuirea Sfintei Teodora de la Sihla, am intrat pentru a ne închina în alte două școli de spiritualitate nemțene, Mănăstirile Neamț și Secu. La prima dintre acestea, pe aleea ce duce spre biserica mare, ne oprește o lespede de marmură care indică locul unde a fost descoperit în data de 27 mai 1986, în urma unui eveniment miraculos, trupul neputrezit al unui sfânt, a cărui identitate nu este cunoscută. Sfintele moaște au fost depuse în biserica mănăstirii, alături de cele ale Sfântului Paisie, starețul cărturar, care a revigorat viața monahală din aceste ținuturi în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. La Mănăstirea Secu sunt adăpostite moaștele Sfântului Ierarh Varlaam, care a fost mitropolit al Moldovei în perioada 1632-1653. Între frumoasele realizări pe plan bisericesc și educațional din timpul păstoririi sale, trebuie să amintim măcar trei: zidirea de către domnitorul Vasile Lupu a bisericii cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, aducerea de la Constantinopol a sfintelor moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și așezarea lor în biserica nou construită și, nu în ultimul rând, înființarea la Iași, în 1640, a primei școli de grad înalt din Moldova, după modelul Academiei Duhovnicești de la Kiev, organizată acolo de Mitropolitul Petru Movilă.
La Mănăstirea Sihăstria, după terminarea Sfintei Liturghii, am vizitat cimitirul mănăstirii, în care se află osemintele unor mari duhovnici ai neamului nostru, precum părinții Ioanichie Moroi, Paisie Olaru, Ilie Cleopa, Onufrie Frunză sau Ioanichie Bălan. Ultimul popas pe tărâm nemțean l-am făcut la Mănăstirea Petru Vodă, unde părinții ne-au întâmpinat cu bucate cum numai la mănăstire se pot găti, pentru a ne potoli foamea trupului, dar și cu un braț de cărți bune pentru a ne astâmpăra setea duhului. Mai privim o dată spre Vârful Toaca de pe viaductul de la Poiana Largului și o apucăm grăbiți spre Toplița, unde, după cum am făgăduit, vom face o tură cu bobul. Pelerinajul nu se putea încheia mai frumos decât în răsunetul cuvintelor mângâietoare ale Paraclisului Maicii Domnului și în lumina trandafirie a apusului, în fața vechii biserici de la Toplița, care amintește lumii despre un om, care avea dorința fierbinte de a sfinți un loc. Este vorba despre primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, care a înființat, pe pământul moștenit de la părinții săi, locul de rugăciune și reculegere pe care noi îl numim azi Mănăstirea Toplița.
Mulțumim Milostivului Dumnezeu pentru ajutorul și binecuvântările pe care ni le-a oferit în acest pelerinaj și îi felicităm pe participanți pentru râvna de care au dat dovadă!
Pr. Cristian Rațiu
