Vizită arhierească la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Strungari

Joi, 5 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Strungari, protopopiatul Sebeș. De la ora 10.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre s-a întâlnit cu obștea monahală de aici, prilej cu care le-a adresat viețuitoarelor cuvinte folositoare de suflet și sfaturi duhovnicești. Obștea monahală de la Strungari se află sub oblăduirea maicii starețe Stavrofora Dositeea Protopopescu și sub îndrumarea duhovnicească a părintelui protosinghel Paisie Toma.

Cu această ocazie, a rostit un amplu cuvânt duhovnicesc despre frumusețea monahismului și despre importanța acestuia pentru lumea în care trăim. Printre cele afirmate în cuvântul său, Ierarhul nostru a spus: „Monahismul este expresia sublimă a vieţii morale şi spirituale a Bisericii, este creştinismul în toată splendoarea şi frumuseţea sa. Monahii formează o comunitate eshatologică ce realizează mai deplin ceea ce ar trebui să fie întreaga Biserică. Duhul lumii biciuieşte monahismul contemporan. Acest flagel se concretizează în forme multiple. Una dintre acestea ar fi facilităţile tehnice (televizorul, telefonul mobil, utilizarea internetului ș.a.) care pot deveni paraziţi duhovniceşti atunci când monahii au devenit dependenţi”.

Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Strungari a fost înființată în anul 1990. Viața monahală de aici a început cu mult timp înainte, în jurul anului 1900, monahul Simeon fiind cel dintâi nevoitor cunoscut cu numele. După trecerea sa la cele veșnice, a viețuit aici călugărul Varsanufie, originar din nordul Moldovei, care a păstrat candela rugăciunii aprinsă timp de 26 de ani. Spre sfârșitul vieții, a primit haina preoției, slujind la Mănăstirea Râmeț. De asemenea, ieromonahului Varsanufie i-a urmat fratele Ioan, acesta din urmă nevoindu-se în singurătate și rugăciune până la 7 ianuarie 1995, când s-a mutat la Domnul.

Noua biserică a Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Strungari a fost edificată în perioada 2011-2018. Lucrările de zidire au fost demarate în luna septembrie a anului 2011, locașul fiind construit în plan treflat, având Altarul și absidele în formă semicirculară. Catapeteasma a fost realizată din lemn de tei sculptat, biserica fiind acoperită cu tablă zincată. Între anii 2015-2018, locașul a fost îmbrăcat în haina picturii, lucrarea fiind realizată în tehnica fresco de către pictorul bisericesc Alexandru Nicolau și echipa sa. Biserica a fost sfințită la data de 29 august 2021, slujba de târnosire fiind oficiată de către Părintele Arhiepiscop Irineu.

Share