În data de 9 ianuarie a.c., Părintele Arhiepiscop Irineu a efectuat o vizită pastorală la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din parohia Micești. Comunitatea de aici este păstorită de către preoții Ioan Șopterean și Ovidiu Popescu.
Vineri, 9 ianuarie 2026, în ziua prăznuirii Sfântului Mucenic Polieuct și a Sfântului Ierarh Petru, Episcopul Sevastiei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în parohia Micești, protopopiatul Alba Iulia. Începând cu ora 11.00, Întâistătătorul Eparhiei noastre a efectuat o vizită pastorală la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din cartierul albaiulian Micești. Comunitatea credincioșilor dreptslăvitori de aici este păstorită de către părintele Ioan Șopterean, începând cu data de 20 martie 2011, și de către părintele Ovidiu Popescu, începând cu data de 1 mai 1995.
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din parohia Micești, protopopiatul Alba Iulia, a fost edificată în perioada 1848-1866, în timpul păstoririi preotului Pavel Bogdan. Locașul de cult din cartierul Micești al municipiului Alba Iulia a fost construit în stil romanic, din cărămidă, fiind pardosit cu piatră albă. În decursul timpului, biserica a necesitat numeroase lucrări de restaurare, înfrumusețare și renovare la interior și exterior. Între anii 1992 și 1994, edificiul eclezial a fost împodobit cu un nou veșmânt pictural, lucrarea fiind realizată de către pictorul Ioan Botiș din Maramureș.
