În data de 10 septembrie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a efectuat o serie de vizite pastorale în protopopiatul Târgu Mureș. Însoțit de părintele protopop Răzvan Șulea, Arhipăstorul nostru a poposit în două comunități de credincioși de pe raza protoieriei.
Miercuri, 10 septembrie 2025, zi în care Biserica noastră face pomenirea de peste an a Sfintelor Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a efectuat o serie de vizite pastorale în protopopiatul Târgu Mureș. Începând cu ora 10.00, însoțit de către părintele protopop Răzvan Șulea, Chiriarhul Alba Iuliei a fost prezent în două comunități de credincioși din cuprinsul protoieriei Târgu Mureș.
Întâiul popas al Ierarhului nostru a fost în parohia Cristești II, unde slujește părintele paroh Bogdan Stelian Racoți. Cu acest prilej, Părintele Arhiepiscop Irineu a vizitat biserica parohială cu hramul „Sfântul Arhidiacon Ștefan”, locaș de cult edificat în anul 1907. Aici, Arhipăstorul nostru a fost întâmpinat cu multă căldură sufletească de către numeroși credincioși, cărora le-a adresat îndemnuri și sfaturi duhovnicești.
Cea de-a doua vizită efectuată de către Întâistătătorul Eparhiei noastre a fost în parohia Ungheni II, comunitate înființată în anul 2009. Și aici, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat cu multă bucurie de către părintele paroh Iulian Suciu, împreună cu un grup de credincioși îmbrăcați în frumoasele straie populare specifice zonei. Biserica parohială cu hramul „Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” a fost târnosită la data de 5 iunie 2023, în a doua zi de Rusalii.
Cu prilejul acestor vizite, Ierarhul nostru s-a întâlnit cu păstorii sufletești din cele două comunități parohiale, oferindu-le sfaturi administrative pentru înfrumusețarea sfintelor locașuri de cult și soluții pastorale privind problemele cu care se confruntă în activitatea misionară desfășurată. Totodată, Întâistătătorul Eparhiei Alba Iuliei a adresat cuvinte ziditoare de suflet și sfaturi duhovnicești numeroșilor credincioși prezenți în cele două locașuri de închinare.