Zi de aleasă bucurie pentru credincioşii din parohia Livezile, protopopiatul Aiud

Pe data de 20 iulie a fiecărui an, credincioșii din parohia Livezile, protopopiatul Aiud, îl prăznuiesc cu multă evlavie pe Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul bisericii parohiale. Și în acest an, bucuria serbării hramului a fost una deosebită, programul liturgic al zilei fiind unul aparte.

Marți, 20 iulie 2021, începând cu ora 8:00, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, după care a fost citit Acatistul Sfântului Proroc Ilie. În continuare, începând cu ora 10:00, a fost oficiată Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur de către un numeros sobor de preoţi și un diacon, în frunte cu părintele protopop Ioan Bogdan, paroh al acestei comunități până în anul 2016.

Un moment special a avut loc la finalul Sfintei Liturghii, după cuvântul de învăţătură. Cunoscuta interpretă de muzică populară Adriana Șolea a susținut un emoționant concert de cântece religioase, bucurând sufletele celor de față. La final, ne-a revenit bucuria şi onoarea de a le mulţumi tuturor clericilor prezenţi pentru că au luat parte la bucuria parohiei noastre, precum şi credincioşilor care s-au ostenit ca şi în acest an sărbătoarea hramului să fie una deosebită.

Pr. paroh Răzvan Petru Țârău

Share