Ziua Armatei Române, marcată în mod solemn la Târgu-Mureș

Între Biserică și Armată este o lungă și permanentă comuniune. Putem spune că este o simbioză între Cruce și spadă, între cele veșnice și cele trecătoare. Marele istoric Vasile Corban susținea că poporul român nu are un certificat de botez; și știm cu toții că așa este. Poporul român s-a născut creștin încă din veacul apostolic, prin predica Sfântului Apostol Andrei. Căpeteniile și voievozii noștri, asemeni împăratului Constantin cel Mare, porneau la luptă sub stindardul lui Hristos, sub semnul Crucii și cu ocrotirea sfinților. Cercetând despre istoria Bisericii noastre, vom vedea că prezența preoților în mijlocul oștirilor este o practică îndepărtată.

În acest context, miercuri, 25 octombrie 2023, cu ocazia Zilei Armatei Române, am participat la ceremonia militară pentru depunerea de coroane și jerbe de flori, organizată de către Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale, condus de către Generalul de Brigadă Claudiu-Ovidiu Dobocan, în Cimitirul eroilor din Târgu-Mureș. În cadrul acestei ceremonii, am fost însoțit de preoții capelani Ioan Șandor și Sergiu Orășan. La mulți ani, Armatei Române și tuturor ostașilor tării noastre!

Pr. Răzvan Șulea
Protoiereu al Protopopiatului Ortodox Târgu-Mureș

Share