Luni, 13 noiembrie 2023, elevii Școlii Gimnaziale din Fărău au marcat Ziua Bibliei, prin mai multe activități specifice. Astfel, încă de la orele dimineții, aproximativ 30 de elevi au participat la ora de Religie, unde le-au fost prezentate date referitoare la Sfânta Scriptură, prin intermediul unei prezentări PowerPoint. De asemenea, în cadrul parteneriatului încheiat între Parohia Ortodoxă Fărău și Școala Gimnazială din localitate, tinerii au primit vizita părintelui paroh Ioan Petruțiu, care le-a adresat un cuvânt de învățătură, referitor la folosul lecturii zilnice din Sfânta Scriptură. În continuare, tinerii au răsfoit cartea de căpătâi a creștinului și au lecturat diferite pasaje din cuprinsul ei, care să îi încurajeze să citească mereu fragmente din Biblie. Totodată, elevii au organizat și un concurs de desene, cele mai bune două creații artistice fiind premiate.
A doua parte a zilei a continuat cu vizitarea celor două locașuri de cult din localitate. Este vorba despre biserica cu hramul „Învierea Domnului”, târnosită în anul 2021, și biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – monument istoric, datând din anul 1762. Aici, elevii au aflat istoria celor două locașuri de închinare din relatările părintelui paroh, dar au făcut cunoștință și cu obiectele de cult ce se găsesc în Sfântul Altar, pe care preotul le întrebuințează la Sfânta Liturghie. Dintre acestea, o atenție sporită a fost acordată Sfintei Evanghelii, învățăceii având posibilitatea să vadă modul în care sunt extrase pericopele evanghelice din Sfânta Scriptură, pentru fiecare zi liturgică. Totodată, la finalul activității, elevii au primit câte un exemplar din „Noul Testament cu Psalmii”, cărți de rugăciuni și câte o brățară, ca să le fie spre ajutor în urcușul duhovnicesc.
Prof. Radu Sărar