Data de 26 iunie 2022, Duminica a II-a după Rusalii, numită și „a Sfinților Români”, a coincis, în acest an, cu ziua Drapelului Național, proclamată la data de 20 mai 1998.
Cu acest prilej, credincioșii târgumureșeni, împreună cu slujitorii lor, au celebrat Sfânta Liturghie, după care au luat parte la slujba de binecuvântare a drapelului național, în catedrala mare din municipiul reședință de județ. Acest moment a fost urmat de o scurtă procesiune în fața statuii eroului Avram Iancu, unde, pe acordurile imnului național, drapelul național a fost înălțat, în prezența oficialităților locale. Momentul festiv de astăzi s-a bucurat de prezența grupului de muzică psaltică Anastasios, care a încântat audiența cu cântece patriotice și religioase.
Drapelul naţional este unul din cele trei simboluri naţionale ale României, parte a identităţii naţionale, alături de Stema naţională şi Imnul naţional. În îndelungata istorie a ţării, drapelul României nu a suferit transformări majore, cu excepţia proporţiilor şi poziţiilor culorilor.