În data de 1 iunie 2023, 15 elevi de la Școala Gimnazială Băgaciu - Structura Delenii au sărbătorit Ziua Copilului într-un mod special, în compania polițiștilor din cadrul IPJ Mureș.
Polițiștii se numără printre eroii cei mai iubiți de copii, copilăria fiind perioada în care încercăm să imităm personajele îndrăgite, strângând o colecție impresionantă de jucării tematice, de la figurine, mașinuțe, costumații etc., până la reproducerea cât mai fidelă a limbajului și comportamentului acestora. Când însă admirația față de aceștia atinge cote tot mai înalte, iar eroii își exercită profesia cu foarte multă pasiune, dăruire și dragoste față de oameni și față de cei mai mari, sinceri și inocenți admiratori ai lor, copiii, întâlnirea dintre ei trece de bariera ficțiunii, de la basme și povești cu personaje curajoase la viața reală.
Joi, 1 iunie a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș și al Eparhiei Alba Iuliei, prin Structura de tineret pentru județul Mureș, coordonată de părintele Silviu Jimborean, Inspector de tineret pentru județul Mureș, și Structura Social-Filantropică din județul Mureș, coordonată de părintele Mihai Dumitrescu, Inspector social în județul Mureș, și cu implicarea Primăriei Comunei Băgaciu și a Școlii Gimnaziale Băgaciu, visul unor copii de a-și întâlni eroii favoriți a devenit realitate. Astfel, 15 elevi din clasele primare ale Școlii Gimnaziale Băgaciu – Structura Delenii au avut bucuria petrecerii zilei internaționale a copilului într-un mod cu totul deosebit, în compania polițiștilor mureșeni, la inițiativa acestora.
Sărbătoarea a început la primele ore ale dimineții, când grupul de copii a ajuns la Platoul Cornești, unde cei mici au servit micul dejun în compania polițiștilor, au vizitat Grădina Zoologică din Târgu-Mureș, iar înainte de plecare s-au răcorit servind desertul favorit al sezonului: înghețată. Din lista obiectivelor vizitate nu putea lipsi sediul IPJ Mureș, unde copiii au fost întâmpinați de standurile, atelierele și activitățile polițiștilor criminaliști, rutieri și de acțiuni speciale. Astfel, au putut vedea cum arată îndeaproape echipamentele tehnice cu care sunt dotați polițiștii criminaliști, au aflat curiozități despre operațiunile în care sunt implicați aceștia și au făcut cunoștință cu Ziggy, unul dintre câinii de căutare și salvare ai IPJ Mureș. De asemenea, și-au reîmprospătat cunoștințele de educație rutieră, s-au familiarizat cu aparatura tehnică specifică „de teren” a unui polițist rutier (radar, alcooltest, drugtest) și au observat cum funcționează mijloacele de avertizare sonoră și luminoasă. Caracterizați de curiozitatea specifică vârstei, micii vizitatori și-au îmbogățit bagajul de cunoștințe cu privire la cariera de polițist (intrare în profesie, promovare, incompatibilități cu profesia) și uniforma specifică. Prin intermediul poveștii „Insultele nu sunt deloc amuzante”, gazdele au expus aspecte legate de bullying, efectele negative ale acestuia și modalități pașnice cu privire la modul în care să reacționăm în fața situațiilor de bullying și de conflict. Turul celor mici s-a încheiat cu daruri, astfel că fiecare copil a primit din partea polițiștilor câte un ghiozdan cu rechizite școlare și bunătăți.
Ziua s-a încheiat la cinematograf, unde grupul de copii și polițiști au vizionat un film de animație, iar mai apoi au luat masa de prânz împreună. Despărțirea a fost emoționantă, îmbrățișările de mulțumire ale micilor admiratori arătând mulțumirea și recunoștința pentru această zi memorabilă, unică în viața lor și bogată în amintiri pe care le vor rememora întreaga viață, legate de răbdarea, bunătatea și grija curajoșilor eroi ai copilăriei de toate vârstele: polițiștii.
Activitatea din această zi și darurile oferite celor mici nu ar fi fost posibile fără suportul Corpului Național al Polițiștilor și Asociației Internaționale a Polițiștilor – I.P.A. Regiunea 1 Mureș. De asemenea, coordonarea copiilor a fost realizată de doamnele prof. Camelia Madac și Adriana Lazslo.
Pr. Silviu Jimborean
Inspector de tineret pentru județul Mureș