Ziua Internațională a Poeziei, celebrată de copiii ocrotiți la Așezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș

Luni, 22 martie 2021, la Casa de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș, copiii din cadrul Așezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian” din localitate au marcat Ziua Internațională a Poeziei (21 martie). Astfel, prin intermediul acestui eveniment deosebit de important, am avut prilejul de a ne înclina în fața celor care, prin cuvinte meșteșugite în versuri, și-au adus contribuția remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.

Poezia demonstrează că, indiferent unde se află pe glob, ființa umană are aceleași sentimente. Alături de copiii și educatorii din Așezământ, a participat la eveniment doamna Liana Stoica, directorul Casei de Cultură „Ion Sângereanu” din Ocna Mureș, o persoană foarte activă și implicată în cadrul tuturor acțiunilor noastre.

Activitatea educațională a cuprins o serie de recitări de poezii din glasurile copiilor din așezământ. Tinerii au recitat cu mare drag din autorii români: Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Sângereanu, Sandu Cătineanu și Emilia Augusta Moldovan. Prin asemenea evenimente, copiii își pot exprima, prin limba pe care o vorbesc, sentimentele și emoțiile. Astfel, conchidem cele spuse prin frumoasele gânduri transmise de Tudor Arghezi: „Poezia este copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur și al bătrânilor, peste durere, dezamăgire și suferință”.

Asist. soc. Ciprian Orga
Coordonatorul Așezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș

Share